Aperitiv special
500 g parizer (sau carne fiartă, caz în care se condimentează după gust), 200 g unt, 6 ouă fierte tari, un gogoșar, pătrunjel verde tăiat mărunt. Parizerul se dă prin mașina de tocat și se amestecă cu 100 g de unt. Din această compoziție se face o foaie, ca la ruladă, care se întinde pe celofan. Cele 6 gălbenușuri se freacă cu 100 g unt și se întind peste foaia de parizer. Albușurile fierte tare se taie pătrățele mărunte și se pun peste unt; gogoșarul se taie mărunt și se pune peste albuș. Pătrunjelul se pune peste albuș, apoi se rulează și se pune la rece cel puțin 2 ore. |