Ciorbă de salată verde
1 kg de salată verde, o ceapă, un morcov, o rădăcină de pătrunjel, o lingură de ulei, sare, oțet (sau zeamă de lămâie), un ou, smântână. Salata se spală cu mare atenție și se opărește în apă sărată. Se strecoară și se taie mărunt. Salata din congelator a fost tratată deja în acest fel, așa că o punem deoparte până pregătim legumele: toate se curăță, se spală, se taie și se călesc într-o lingură de ulei. Se adaugă apă, se pune la fiert, iar când apa a început să clocotească, se adaugă salata. Se lasă să fiarbă 10-15 minute și se drege cu sare și oțet sau zeamă de lămâie. Stingem focul și după ce se mai potolește (5 minute) batem oul într-o farfurie și turnăm pe el zeamă din ciorbă, până umplem farfuria (adăugarea se face treptat). Oul prelucrat astfel se toarnă în oală având grijă să amestecăm bine. Se servește cu smântână. |