Doboș
Foi: 500 g de făină, 100 g de unsoare sau margarină, 100 g de zahăr, 2 linguri de miere, 1 ou întreg, 200 g de lapte, o linguriță de amoniac, puțină sare. Se frământă toate la un loc, se împarte aluatul rezultat în 6 și se întind 6 foi care se coc pe dosul tăvii (foile trebuie să rămână albe). Cremă: 400 g de unt, 300 g de zahăr, 250 g de apă, 100 g de făină, 2 ouă întregi, o lingură de cacao, 1 plic cu zahăr vanilat. Se amestecă ouăle cu zahărul, făina, cacao și zahărul vanilat, se adaugă apa și se dă compoziția rezultată la foc mic, unde se lasă să fiarbă până se îngroașă. Se ia de pe foc, se lasă la răcit și apoi se amestecă cu untul. Cu crema rezultată se ung foile și se glazurează pe deasupra. E preferabil să se lase de pe o zi pe alta, până se înmoaie foile. |