10
liniștit imediat. Am reluat din nou și din nou, și... a ieșit! Să te ții chiuituri și răcnete de parcă cine știe ce cucerisem. De fapt fata asta avea de gând să mă pună să fac solo de tobe... Asta s-a întâmplat mai târziu, dar cu ce certuri și scandaluri! Că nu mă lăsam deloc. Ajungem și acolo.
    Spre disperarea părinților mei, iar am început să chiulesc de la școală, dar de da­ta aceasta aveam motiv serios. Ni se propusese să cântăm la o seară de dans la ASE și trebuia să învăț piesele într-un timp destul de scurt și asta era problema, tot de concentrare. Îmi zbura mintea hai-hui și încurcam piesele între ele. De începuturi nici nu mai vorbesc, erau vraiște în capul meu! Trebuia să-mi scriu pe hârtie aran­ja­mentul pentru fiecare piesă, cu break-uri cu tot. Anca comenta: „Iar scrii "maca­roane?", ceea ce însemna că scriam break-uri pe note. De multe ori făceam niște break-uri pe care ea le considera grozave și mă oprea brusc: „mai fă-l o dată, să nu-l uiți." DracuŽ dacă mai știa să-l facă! Le făceam pe moment, fără să mă gân­desc, și tot pe moment le și uitam. Tot ea le ținea minte și mi le arăta din nou, iar eu scriam „macaroane" pe hârtie și o agățam de stativul de cinel. Repetam citind hâr­tia. Avea fata asta un cap (îl are și acum) ca un calculator de performanță. Pro­ce­sa tot, ținea minte tot, pentru toată trupa, nu numai piesele compuse de ea ci chiar și pe cele scoase de pe bandă. Memora tot ce cânta fiecare la instrumentul său și auzea totodată în ansamblu. În sfârșit, iată-ne în formula cu care cântam la seara de dans ASE:
  • Anca Vijan - chitară - solo
  • Carmen Cula - chitară - armonie
  • Adriana Iliescu - bas
  • Lidia Creangă - baterie
     Anca (e-mail): Mare mi-a fost bucuria când am văzut reacția studenților. Până atunci nu se prea mișcase lumea la concertele noastre ci stătea cu gura căscată uitându-se la noi. În seara cu pricina țopăiau toți ca mușcați de albină! Mi-am dat seama că trupa începuse să sune mult mai omogen. De bucurie, m-am trântit în ge­nunchi, am început să urlu ca o disperată și mi-am sfâșiat ciorapii. Eram pe dru­mul cel bun!
    Lidia (e-mail): Ascultam foarte multă muzică rock, pop, blues de pe benzile magnetofonului "Tesla" pe care ni-l împrumutase Nicu Pop, electronistul Casei de cultură a studenților. Și pentru că noi ne făcuserăm niște tricouri cu numele noastre pe o parte și cu genul de muzică pe cealaltă (pe vremea aceea pop), Nicu Pop se considera soțul nostru. Fiecare dintre noi căuta să cânte la instrumentul respectiv după "ureche", adică pur și simplu executam corect tot ceea ce interpretau for­ma­țiile consacrate de pe bandă. Eu trebuia să deosebesc sunetul dintre toba mare, to­bă mică, tumuri și dintre cinel și fus. Anca era cea mai rapidă și de multe ori ne ex­plica și nouă. Încet, încet, reușiserăm să ne facem un repertoriu pe care-l cântam la serile de dans. Începuserăm să progresăm și su­nam chiar bine ca trupă, adică sunam împreună și ne înțelegeam din priviri când era vorba de câte un solo de chi­tară sau de finaluri de piese, dar o veste tristă ne pusese pe gânduri. Adriana Ili­es­cu se hotărăște să se mărite cu prietenul ei bulgar, deci urma să plece din țară și din trupă. Eram derutate. Iar să căutăm o fată pentru bas? Nu mai exista decât la "Venus", o altă trupă de fete, care deja apăruse pe la TV. Sunau mai mult a muzică ușoară iar ele se considerau trupă pop. Noi le tot pomeneam : „Ia uite bă ce cântă alea! Cică pop... Ei, lasă că le arătăm noi cum e cu pop-ul". Așa că Anca i-a pus lui Carmen basul în brațe și am rămas în formulă de trei.
    Ne-am chinuit ceva timp în formula asta: Anca - chitară, Carmen - bas, eu - tobe. Anca trebuia să cânte și vocal. Carmen încerca și ea să facă terța la refrene și pe unde se mai putea ca să nu sune "gol". Gol nu suna, dar ne mai trebuia o vo­ce, așa că Anca ne-a adunat în consiliu de formație și, dacă tot ne trebuia o voce, hotărăște ea că de ce nu un grup vocal. Zis și făcut. În câteva zile nu știu unde le gă­sește pe Mariana, Luminița și Mona și începe să le învețe să facă terțe și cvinte ca să sune cât de cât a grup vocal. Repetăm noi ce repetăm și iată că la orizont se ivește posibilitatea de a cânta la Ateneul Tineretului. Nu mai știu cine ne-a propus