tare ale formaţiilor în vogă. Era tare încrâncenată şi plină de speranţă în a reuşi cu formaţia noastră. Aşa în 3 cum eram, ţinea morţiş că o să iasă. Pe vară n-am cân­tat deloc. Trupele erau plecate la mare şi nu erau concerte, deci am luat şi noi va­canţă. Eu şi Anca ne-am hotărât să plecăm amândouă la mare ca să vedem cum e treaba cu cântarea şi cu discotecile. Iată ce am scris în "Jurnalul meu":
    „Era în seara zilei de 25 iulie '71... Eu eram la tine acasă şi tu ai primit un tel. de la Dan Mitrea să te întrebe dacă nu vrei să mergi la mare la camping "Perla" că era ieftin un cort de închiriat, numai de 10 lei pe zi. Tu ai zis că da, dar numai cu mine şi nu ai destui bani şi de distracţii şi de închiriat cort. De fapt, n-aveai nici un ban dar sperai să-ţi dea maică-ta. Dan a zis că ne dă el cortul lui, iar el va sta în gazdă. Atunci ai hotărât să plecăm a doua zi şi te-a auzit maică-ta din bucătărie. A în­ce­put să ţipe că nu se poate dar în acelaşi timp te întreba ce-ţi trebuie pentru drum. Ştiu că ţi-a dat 300 de lei. Eu n-am avut probleme cu ai mei care încă nu ieşiseră din euforia că eram studentă… mi-au dat şi mie 300 de lei. A doua zi aveam tren spre Constanţa la 11.30… în gară ne mai întâlniserăm cu nişte băieţi din gaşca noas­tră: Andrei Cioroiu, Michele, Mugur, Liviu, Mircea Ghizdei... N-am vrut să luăm bilet ca să economisim din bani şi am făcut "blat negru". Ne apropiam de staţia Cer­navodă şi când am văzut că vine "naşul" din celălalt capăt al vagonului pe mine m-aţi băgat forţat într-un dulap dintre tampoane… ce spaimă am tras!… locul era foarte îngust şi stăteam chircită cu genunchii la gură… totul troznea şi pocnea în jurul meu… trenul s-a oprit în staţie iar voi aţi coborât repede şi v-aţi urcat din nou în vagonul din spatele celui cu "naş"… Ce-am mai râs după aceea!… unul din băieţi a scos o sticlă de vodcă "Stalichnaya", era foarte ieftină vodca pe vremea aceea, numai 25 de lei… am chefuit până-n Constanţa. Am coborât şi am plecat cu tro­leibuzul spre Mamaia. Eu şi cu tine ne-am dus direct la camping "Perla" şi ne-am instalat în cortul lui Dan, care era complet gol, nu avea nici măcar o saltea pe care să dormim. Ţin minte că acolo am pus prima dată o ţigară în gură… tu m-ai învăţat să fumez… ai zis că la vârsta mea era cazul să mă "maturizez" şi am început di­rect cu "Dunhill" cumpărate de la tutungerie cu 21 de lei.
    Ca distracţie pentru români era de jale în Mamaia, ca peste tot pe litoral. Erau numai discoteci pe valută şi cu acces numai pentru străini. Românii se puteau dis­tra cu formaţiile muzicale autohtone din restaurante, la teatrele de vară unde se dă­deau concerte cu muzică uşoară românească şi... pe plajă. În plină perioadă a "ple­telor", Ceauşescu aprobase proiectul de lege prin care tot ceea ce venea din oc­cident era decadent şi deci, interzis. Ca urmare, miliţieni umblau pe străzi cu foar­fece în buzunare şi la orice control inopinat al buletinelor, tăiau bucăţi din părul ple­toşilor, obligându-i astfel să se tundă. Cei care purtau barbă păţeau la fel. Noi n-a­veam nici un chef să respectăm proiectul cu pricina… căutam să intrăm cu tot din­adinsul într-o discotecă pe valută. Pe la capătul staţiunii găsiserăm una de-i spunea "Club 33"… era club privat al suedezilor şi cică n-ar fi avut voie să intre picior de se­curist în ea… Aiurea! Cred că astea erau visele din capul nostru… şi totuşi ne-am dus până acolo… era 1$ intrarea… tu te-ai dus direct la cel care rupea bilete la poartă şi i-ai cerut să ne schimbe şi nouă 2$…. Era 21 de lei dolarul pe-atunci… Ce tupeu aveai! Eu înlemnisem la gândul că dacă era securist, dar tu o ţineai în­truna că era club privat de suedezi. Ştiu că am intrat şi… am rămas stupefiate de câţi ple­toşi erau şi cât de bine se auzea muzica aia a "capitalismului decadent". Ne minunam până şi de miros, că mirosea foarte "bine", a curat şi a… occident. După seara aia începuserăm să ne obişnuim cu schimbatul de valută. Făceam foamea ca să economisim din bani… Pe zi mâncam doar o pâine de 2 lei, parizer de 5 lei şi mai beam şi un litru de vin "Murfatlar" care era numai 12 lei. În fiecare seară ne duceam la "Club 33" şi nici nu mai trebuia să schim­băm lei pe dolari; cel de la poar­tă se obişnuise cu noi şi plăteam direct în lei… Am ţinut-o aşa vreo săp­tă­mână… după aceea ne-a prins informatorul hotelului de alături şi a chemat miliţia… Iar ne-au căutat dacă aveam cazier de paraşute şi iar ne-au dat drumul cu con­di­ţi­a să nu mai călcăm în club. Dar noi tot ne-am dus şi chiar în seara aceea, după ce