Şi uite aşa, grupul Catena progresa rapid. Cei de la"Universitas" erau mulţumiţi de noi cu toate că problema noastră primordială erau "scu­lele", care pe lângă faptul că erau de proastă calitate, nici nu mai făceau faţă la ceea ce cântam noi. Amplificatorul de 15 W nu rezista la două chitări plus un microfon bulgăresc, pe care-l cârpeam mereu… Când ţi-era lumea mai dragă amplificatorul se ardea şi trebuia rebobinat. Anca (e-mail): Îţi mai aduci aminte cum am cunoscut-o pe Păuniţa Ionescu? Parcă eram la mare, la camping "Perla"… Cânta tare cu chitara şi cu vocea de vuia campingul! Numai vocea ei se auzea în fiecare seară până la 4 dimineaţa…
    Lidia (e-mail): Păi eram la mare... în vara lui '72 eram la mare… Că iar am plecat amândouă singure, tot cu autostopul, şi am stat tot la corturi în campingul „Perla". De fapt trebuia să ne revedem cu fostele noastre iubiri din vara lui `71. Tu cu Johnny, suedezul, şi cu Alain, francezul, iar eu cu Thomas Schoen, neamţul. Ştiu că la un moment dat rămăseserăm fără bani Ne-am gândit că era mai bine să rămânem în camping… atunci ţi-a venit ţie ideea să mergem printre corturi, să vedem cine răcneşte aşa de tare cu chitara şi vocea. Erai convinsă că e un bărbat. Când am dat peste Păuniţa am rămas blocate... Era multă, mare şi cânta la chitara acordată ruseşte cu un singur deget pus bară peste toate cele 6 corzi! Am stat şi am ascultat cu gura căscată; avea o voce atât de groasă şi amplă că nu ne venea să credem că era femeie.
    Anca (email): Ai dreptate!… Cânta cu o chitară acordată în acord, deci numai cu un deget, şi cu vocea. Pe atunci noi eram supărate că publicul masculin nu era concentrat aşa de mult la muzica noastră, ci la fundurile noastre, din care cauză, auzind-o şi văzând-o pe Păuniţa, mi-a venit ideea s-o întreb dacă vrea să cânte cu noi ca solistă vocală. Ea fiind o fată solidă (ca să nu zic foarte solidă), nu era nici un pericol ca publicul masculin să fie atras de fundul ei şi speram să fie încântat de vocea ei. Ba din contră, mulţi aveau chiar frică de ea. Ăsta era un motiv. Al doilea motiv pentru care am vrut-o în trupă era că pe mine nu prea mă interesa să fiu solistă vocală, eu voiam să fiu chitaristă!
    Deci, în seara aceea, mi-am luat chitara, ne-am îndreptat spre cortul Păuniţei şi am început să cânt cu ea. Eu o "Dona, Dona", ea un "I am Sailing", eu un "Hey Jude", ea un "Ionel, Ionelule"… până când ne-am înţeles şi am dat-o pe improvizaţii. Se adunaseră mulţi în jurul nostru şi "miorlăiau" cu noi. Chiar şi tu îngânai o voce la piesele pe care le ştiai şi te-ai aşezat turceşte ca să poţi bate ritmul pe picioare.