Anca (e-mail): Era, că deveniserăm prieteni şi chiar ne iubeam. Cu un an în urmă îl cunoscusem tot acolo, la o cântare. îi plăcuse şi Ginei de el, dar el m-a vrut pe mine şi eu pe el... Ţi-am zis şi ţie de el, dar tu erai chiar... geloasă că îi dădeam lui mai multă atenţie decât ţie! De fapt, ca să-ţi demonstrez că şi la tine ţineam la fel de mult, ţi-am zis să te pupi cu el! Şi ai şi făcut-o, dar tot nu-ţi ieşea gelozia din cap. Pe el îl iubeam altfel decât pe tine. Şi când ţi-am zis că vreau să mă căsă­to­resc cu el ai vrut să pleci din trupă. Treaba e că noi amândouă ne înţelegeam foar­te bine, mai rar aşa prietenie... Noroc că nu aveam înclinaţii pe invers, că altfel ne lu­am. Henry se ţinea mai tot timpul după noi pe unde cântam. Şi nu venea singur, venea cu gaşca lui de sud-americani, iar după cântare trăgeam nişte chefuri mon­stru­oase. Pentru prima dată fumaserăm şi noi marijuana, uite-aşa, să ştim şi noi cum e, mai ales că se purta printre muzicanţii de-afară... Sex & Drugs& Rock´n' Roll. Pe urmă tu te duceai repede acasă să te culci, că aşa te ştiu de o viaţă... Tu nu rezistai la nopţi pierdute. A fost cu noi şi la Carnavalul Arhitecturii tot cu sud-americanii după el.
    Lidia (e-mail): Da, măi! Pe 1 iunie am cântat la Carnavalul Arhitecturii, orga­ni­zat de anul V. Pe terasa centrală s-a construit un podium foarte „pop", plin de pete de culoare, o explozie de imaginaţie. A fost ceva de vis! Nicăieri nu se mai întâmpla aşa ceva decât la Arhitectură... Mai cântaserăm şi în clubul lor din pivniţă, „Club A". Era un tip, Mirel Leventer, unul dintre fondatorii clubului, care, după cum zicea el, umbla tot timpul după... fundurile noastre să ne pozeze. Zicea că al tău era cel mai mişto. După carnaval ne-a trimis nea Toma în tabără la Buşteni să cântăm pentru studenţi. Plecarea la Buşteni oferită de Toma Laurenţiu era binevenită, dar eu voiam la mare, că muntele nu-mi plăcea deloc. Am cântat cu voi doar în prima zi, după care ţi-am spus ţie că mai am nu ştiu ce examene de dat şi trebuie să mă întorc la Bucureşti. De fapt nu ştiam cum s-o mai sucesc ca să plec la mare cu prietenul meu Dan Cicorschi. Găsisem că ţinea minciuna... Tu nu concepeai sub nici o formă să părăsim trupa pentru nu ştiu ce mofturi de-ale noastre, aşa că a trebuit s-o fac. Păuniţa Ionescu rămăsese în trupă, din seara aceea în care apăruse instantaneu în timpul concertului nostru la "Universitas", şi aţi plecat în formula :

• Anca Vijan - chitară-vocal
• Carmen Cula - bas
• Ortansa Păun - flaut, saxofon
• Păuniţa Ionescu - vocal
• Vali Sterian - tobe

    Uite ce-şi mai aduce aminte Carmen.
    Carmen (interviu): Eram toate în cameră şi comentam nunta cântată de curând la nu ştiu ce profesor universitar care, pe lângă faptul că tu a trebuit să cari tobele prin toate hârtoapele, în noroi până la genunchi, el nici măcar nu ne plătise! Ne dăduse numai mâncare în traistă. La un moment dat Henry începuse să se vaite de burtă... Zicea că şi-a stricat burta de la fasolea din cantină... Păuniţa a zis că-l vin­decă ea şi l-a pus pe spate cu picioarele ridicate, a aprins o brichetă şi i-a pus-o lui Henry la fund... l-a apăsat cu un deget pe burtă şi i-a zis să „dea drumul la bu­te­lie"... Aşa au luat foc chiloţii lui Henry!
    Lidia ( e-mail): Îţi mai aduci aminte, Anco?
    Anca (e-mail): Clar că da! De profesor nu-mi mai aduc aminte, dar de tot restul, da! Contractul era de pe 1 iulie pe 19 august, în locul tău la tobe l-am luat pe Vali Ste­rian. Eu ştiam că tu ai examene sau cel puţin aşa mi-ai spus… Nu ne-ai spus că vrei s-o ştergi la mare, că ştiai ce scandal te aştepta. Ai cântat cu noi prima sea­ră, iar a doua zi ai plecat la Bucureşti, chipurile pentru examene. Ne cazaseră într-un fel de cabană (să fi fost Cabana 3 Brazi?), fiecare cu camera ei. Eu mi-l luasem pe Henry cu mine, Carmen era încurcată cu Vali, iar celelalte trei „menes­trele" se bucurau de libertate. Mai ales Păuniţa, care fiind grasă avea un succes te­ribil la băieţii slabi şi lungi. Câţiva ani mai târziu s-a şi căsătorit cu unul care nu nu­-