25
minte ce oră era, dar știu că era încă ziuă afară și puteam analiza bine fețele mul­țumite ale celor din sală. Uitasem de absolut toate problemele, uitasem că ție nu-ți mergea bine... Ba chiar cred că și tu uitaseși sau cel puțin așa părea. Tare ne plă­cea să cântăm și trăiam momentul foarte intens. După vreo câteva piese am avut im­presia că nu mai aud tobele. N-a fost numai o impresie căci, întorcându-mă să văd ce se întîmplă, am văzut că... n-am mai văzut pe nimeni la tobe! Acum râd, dar în momentul acela mi se cam scufundaseră corăbiile. Lidia dispăruse! I-am făcut semn Ortansei să dea cu saxofonul și am zbughit-o către tobe. Am bătut eu ce-am bătut la tobe, după care s-a pus Ortansa la tobe iar eu am cântat din nou la chitară. A urmat un solo de bas al Emiliei destul de lung. Am im­pro­vizat noi ce-am im­pro­vizat, dar la un moment dat ni se cam terminaseră resursele… Și chiar așa, s-o ți­nem într-o improvizație, nu mergea, așa că mi-am luat inima-n dinți, am explicat pu­blicului că toboșarei noastre îi este rău și am întrebat dacă nu cumva e vreun to­boșar în sală care ar putea să-i țină locul. După câteva secunde s-a ridicat o mână, arătând două degete, iar o voce rușinoasă a îngânat: "Eu cunosc un toboșar bun, cân­tă la restaurantul de peste drum! Să mă duc să-l aduc?" Da! am răspuns eu. Pâ­nă atunci... ne scuzați, vom face o mică pauză." Cortina s-a tras, iar noi ne-am dus repede să vedem ce-i cu tine. Nea Fănică, impresarul, chemase deja Salvarea. Tu stăteai întinsă pe o masă în garderobă și transpiraseși de durere. Ne tot întrebai ce să-i zici doctorului, că îți era frică să-i spui că tu și cu prietenul tău l-ați provocat cu apă distilată. Nu de alta, dar n-aveai chef să intri după gratii. Noi te-am sfătuit să-i spui adevărul; mai bine la închisoare decât în coșciug! Ne era tuturor frică. În sfârșit a venit doctorul și ți-a făcut niște injecții care ți-au mai luat din dureri. Ți-a re­comandat să stai întinsă iar cînd ajungi în București să te internezi și să spui că probabil din cauză că ai bătut la baterie ai pierdut sarcina, ca să te chiureteze ofi­cial. Doctorul a fost foarte cumsecade. A înțeles de la început despre ce e vorba, dar s-a făcut că nu știe... și a dispărut ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ne-am liniștit și noi și n-a durat mult până a apărut și Sile, cel mai bun toboșar din oraș... Sau probabil singurul? Făcuse aproape pe el de bucurie că are posibilitatea de a cânta cu noi. În sală era o liniște deplină. Toți așteptau să se deschidă cortina. Cor­tina s-a deschis, iar în sală au izbucnit aplauze frenetice. Sile a intrat în istoria Ur­zi­ceniului și Catena a avut un mare succes. Nici noi, dar nici publicul nu cred că am uitat acea zi aparte. Merci Sile!!!
    Lidia (e-mail): După concert să te ții chinul de pe lume la întoarcere! Stăteam pe vine în capătul autobuzului, cu pungi de plastic la fund… Începusem să "elibe­rez" ce aveam de eliberat… Eu le umpleam iar tu le aruncai pe geam. Nimeni nu sco­tea o vorbă despre ceea ce se întâmpla… Știau toți dar se făceau că nu știu. Șo­ferul mai zicea din când în când: "Da' ce-ai mâncat dragă de te-a apucat pân­tecăreala?"… Era teroare mare pe vremea aia măcar să și gândești despre avort! Le era frică să nu fie vreun turnător printre ei… știi cum era… Oamenii se bănuiau unii pe alții de securiști și dacă se afla, pușcărie se numea! Când am ajuns acasă ai mei au chemat Salvarea, că deja leșinam cam des și stăteam cu oțet la nas să mă trezesc. La spital a trebuit să dau întâi o declarație despre ceea ce s-a în­tâm­plat… Am zis că a fost avort spontan bătând toba în concert. Bineînțeles că nu prea au crezut ei așa ceva, dar trebuia și ei să prezinte o hârtie la Partid. M-au re­parat cum s-au priceput mai bine și a doua zi mi-au dat drumul. Eram tocmai bună și sănătoasă de plecat în turneu cu Cenaclul "Flacăra" al lui Adrian Păunescu! Mie îmi plăcea foarte tare la cenaclu, mai ales chefurile de final de spectacol… Câș­tigam și bine și îl și credeam pe Păunescu… Îmi plăceau poeziile lui recitate de Mo­țu Pittiș. Eu chiar îl credeam! Atunci am început eu să-mi împletesc tricolorul românesc în codițe. Ție nu-ți plăcea că prea se trăgea tare pe treaba cu dragostea de țară și de conducător. Am făcut ceva turnee cu el, prilej pentru Stanca să scrie