34
![]() Așa s-a terminat intrarea noastră furtunoasă pe litoral. Cântam seară de seară. Începeam la 6, iar între 8 și 9 aveam pauză de o oră, timp în care, pe niște pasarele montate de-o parte și de alta a scenei, intrau balerinele care dansau din buric pe muzica unui taraf turcesc. Noi mai continuam după ora 9 până pe la 10. Ăsta era programul de grădină. Pur și simplu ne căpiaseră cu muzica turcească seară de seară! Acolo s-a născut piesa noastră "Dorința". Mai precis compoziția ta, Anco, pentru că tu ai făcut strofele și textul la refrenul "O, pa, tina, tina, nai", care a rămas identic sustras din melodia de deschidere a balerinelor din buric. Nici nu bănuiam noi pe atunci ce mare șlagăr va ajunge și ce mult va sta în topul "Săptămâna". Șeful de restaurant, nea Iliuță, era foarte mulțumit de noi; grădina era plină în fiecare seară până la refuz, veneau pentru balerine dar aveam și noi fanii noștri care veneau seară de seară. Totul mergea strună, până într-o seară când ne-am trezit cu Henry Graterol, venit ca din senin... Acum e rândul tău, Anco, să povestești cum a fost. Anca (e-mail): Mda, tristă poveste... Henry nu mai voia să continue facultatea în România din cauza unei întâmplări neplăcute. Prigoana împotriva celor care purtau plete, bărbi sau fuste mini era în toi. Henry al meu era un pletos de toată frumusețea, care avusese noroc până la un moment dat și nu se lega nimeni serios de el. Chiar și la facultate îl plăceau profesorii și nu-i ziceau nimic de pleată, mai ales că era și străin. Dar norocul n-a ținut mult. Într-una din zile, în troleibuz, în drum spre facultate, o gașcă de golani a început să-l tragă de păr, să-l întrebe dacă nu cumva e muiere și să-l insulte. Eh și atâta i-a trebuit! I s-a încins sângele de latin în |