Îţi aminteşti de nopţile acelea de la Acapulco? Cu program până la 4 dimineaţa, când venea Roland cu merdenele? La program mi s-a rupt Mi-ul şi mi-am pus corzi Fender (era ceva!!) dar n-au ţinut mecanismele. Seara am băut nişte vodcă de la res­taurant şi ne-am cam pilit toate. Nu eram bune de aşa ceva, aşa că ne-am cul­cat devreme.
    „7 iulie - Dimineaţa am umblat cu Anca prin oraş. Am fost pe la Nicu şi am stat la taclale. Am fost la o bere la restaurant "Perla" - Eforie, cu Nicu, Ioji şi Anca. Sea­ra n-am cântat că a plouat, aşa că am fost la ei, la Perla, până au terminat ei de cântat.
    8 iulie - Am fost cu Anca la Covaci şi am citit scrisori de la admiratori. Noaptea ne-am culcat devreme." Când citesc rândurile acestea mă gândesc cât eram de frumoşi. Eram tineri, de capul nostru, aveam şi ceva bani pentru timpurile alea, suc­ces, tot ce vrei şi totuşi ce cuminţi eram! Fără să ne oblige nimeni. Eram aproape idealişti, aproape utopici. Gândeşte-te că şi atunci erau băutură, "iarbă" şi alte a­lea, dar pe noi ne preocupau TRUPA, sculele, să compunem, să facem ceva nou. Mi-aduc aminte că odată, într-un turneu la sala mare din Braşov, unde se ţinuse Festivalul, am început "Su­nă albastru" cu aria Rossinei din Bărbierul din Sevilla, cu "ah Lindor il mio saraaaa". Am început eu vocal, fără scule, şi am legat apoi de "Sună albastru". Cine se mai gândea pe atunci să lipească opera de rock? Tot de la acel concert îmi amintesc că noi începeam pe întuneric, cu Tanţa la flaut, se deschidea cortina şi când intram noi, eu cu basul şi tu cu toba, eu săream în faţă, în avanscenă. Când am făcut figura asta era să vin în cap, că acolo erau o grămadă de puşti care nu mai încăpuseră în sală şi se urcaseră dincolo de cortină. Şi-aşa am cântat tot concertul, cu ăia în picioarele mele. Mi-amintesc că am avut un suc­ces foarte mare atunci la Braşov... Dar să continuăm cu jurnalul.
    „12 iulie - Au venit aici Silviu şi Gabi (FFN) şi am fost cu Anca prin oraş şi am mân­cat prăjituri!!!
    13 iulie - A venit Cornel - bărbatul lu' soră-mea, luptătorul - cu un coleg spătos pe care a pus ochii Păuniţa..." Ce intrigate eram noi de Păuniţa, că ei îi căşuna pe câ­te unul. Ce să-ţi zic! Când mă gândesc cu mintea de acum, nu mai sunt nici atât de vehement revoltată, nici nu mi se mai pare mare chestie. Nu trebuia să fim toate la fel. Şi nici nu eram. Poate asta era frumos. „Seara am fost cu Covaci, Păuniţa, So­bre şi doi francezi pe faleză, am cântat la chitară, am băut gin şi am lălăit până la 4 şi ceva, când a răsărit soarele.
    18 iulie - Acapulco - distracţie grozavă cu Roşu şi Negru, Phoenix, Cornel Con­stan­tiniu, Corina (era cu Ţăndărică), Aurică Andreescu.
    19 iulie - Zi de doliu naţional", este vorba de victimele inundaţiilor din Bucureşti din vara aceea, pentru că, dacă îţi aminteşti, am avut şi un concert la Sala Spor­turilor din Constanţa unde, după ce ne-am învoit de la cârciumă şi ne-a scăzut din salariu, după ce am dus sculele în Constanţa, după ce am cântat, nu ne-au dat nici un ban că s-au oprit pentru sinistraţi!
    „23 iulie - Nu se mai cântă la "Iunion". Seara am fost la Phoenix la program şi cred că le-am adus ghinion, că a fost şi pentru ei ultima seară.
    25 iulie - Dimineaţa cele două trupe, CATENA şi PHOENIX, şi-au pus bagajele jos în holul hotelului Cristal." Aşa se termină perioada Eforie şi începe Capul Au­ro­ra.
    Lidia (e-mail): Dar de "Cazino", ia zi, Anco, ce amintiri hazlii mai ai?
    Anca (e-mail): Lidio, nu-mi aduc aminte de "Cazino" Constanţa decât că într-o seară era aşa de frig pe terasa aia în formă de scoică, încât, pe lângă faptul că ne clănţăneau dinţii în gură, eu pur şi simplu m-am scăpat pe mine! După aia a dat un vânt groaznic de tare, de ne-au zburat microfoanele şi ţie cinelele. Am alergat toate după ele, că asta ne mai lipsea! În orice caz, a fost de groază.
    Emilia (e-mail): Îmi aduce mie aminte jurnalul. "Am ajuns la 26 iulie în Con­stan­ţa. Am cântat de prânz la Cazino. În această pe­rioadă era la Păuniţa soră-sa Kiky. Am cântat în grădina Cazino pentru a achita mân­carea de până atunci. Am făcut cu­noştinţă cu nişte tipi mişto, un grec super­frumos, Diogenis, care era secund pe