Dar scrii tot, absolut tot, până când aţi plecat din restaurant, până azi la ora la care eşti aici.
    M-am apucat eu să scriu cu sârg, eram transpirată toată, îmi tremurau pixul în mână şi picioarele. Am scris tot ce-a fost, cum am cântat, cum au venit vene­zue­lenii şi neamţul, cum am stat la un şpriţ cu ei, cum am plecat eu la colegul Paul şi de-acolo la Constanţa a doua zi. Am iscălit şi m-am oprit. El se uită la mine, îşi a­prinde o ţigară şi se apucă de citit. Pe la mijlocul paginii se opreşte şi mă întreabă: "Adică vrei să spui că nu aţi cântat instrumental în limbi străine?" Ei, la treaba asta eu am rămas fără replică, iar în secunda următoare am realizat că pentru el dacă nu era horă şi era blues însemna "instrumental în limbi străine". Era totul aşa hilar încât nu am putut răspunde decât că eu bat toba, eu nu cânt. El mai citeşte ce mai citeşte, după care mă întreabă calm şi insinuant:
    - Şi vrei să spui că nu ai întreţinut relaţii sexuale cu străinii în vederea obţinerii de avantaje materiale, articolul 21 alineat B, şi aţi îmbolnăvit tot litoralul de boli vene­ri­ce!? Şi ridică-te în picioare când vorbesc cu tine!
    - Nu! (zic eu, ridicându-mă ca la armată) Când să le întreţin, că am plecat la co­legul Paul.
    O secundă mai târziu m-am trezit izbindu-mă de perete... mă luase prin surprin­dere, mi-a trăznit o palmă aşa de grea, parcă era o lopată.
    - Declară imediat aici că ai întreţinut relaţii sexuale conform articolului 21! Dacă nu scrii această declaraţie, am o grămadă de pungaşi în arest care pot declara ori­când că s-au îmbolnăvit de la tine numai ca să le dau drumul.
    A început să-mi dicteze cuvânt cu cuvânt ce să declar. Normal că eram în stare să declar tot ce voia după aşa o palmă, că nu-mi mai trebuia a doua ca să pricep. Aşa că am scris: "Subsemnata, etc, declar pe propria-mi răspundere că am între­ţi­nut relaţii sexuale în vederea obţinerii de avantaje materiale şi am îmbolnăvit tot litoralul de boli venerice" şi am iscălit. Ce era să fac? Trebuia să ies de acolo că mi-era frică de bătaie, mai ales că nenorocitul avea aceleaşi declaraţii forţate de la toate fetele. Chiar, Virico! Tu ce-ţi aduci aminte?
    Vivi (e-mail): Lidio, eu în seara aia după program fusesem la cinematograf la Albatros, cu Ortansa, cred, aşa că pe noi a doua zi ne-a luat ca din oală, habar nu a­veam despre ce e vorba. Când am fost la poliţie m-au întrebat ceva despre care habar n-a­veam, le-am spus că n-am participat la aşa ceva, că am fost la film, dar o ţineau una şi bună. Ne-au ţinut câteva ore şi apoi ne-au dat drumul, dar a trebuit să plă­tim o amendă la poliţia din Constanţa (?) şi nu ştiu pentru ce anume. Relaţii cu stră­inii...? Nu mai ştiu, oricum eu eram căzută din lună în subiect pentru că nu fu­sesem de faţă la episodul pe care-l invocau ei. De bătaie nu-mi aduc aminte de nici o culoare. Doar de amendă. Am încercat acolo să spunem că e abuz, că tra, la, la... Nu ne băga nimeni în seamă, eu nu ştiam ce aş putea face ca să o contest, aşa că... am plătit-o, deşi asta însemna că recunosc că ce am scris acolo e ade­vărat, dar cu cine să discuţi? Aşa că am plătit şi gata. Mai îmi aduc aminte de un episod amuzant, acuma, că atunci era groasă rău. Când a răcnit miliţianul la Or­tansa: "Ridică-te în picioare când vorbesc cu tine!" Or­tansa a replicat imediat sărind de pe scaun: "Să trăiţi, chiar asta am şi vrut să fac!" Asta a fost, am plătit o amen­dă şi n-am ştiut pentru ce!
    Lidia (e-mail): Amenda am plătit-o pentru prostituţie, Elviro, ţin foarte bine min­te, am plătit fiecare 1500 de lei... Altfel ne promiseseră că... insula ne mănâncă da­că nu plătim! Insula aia de pe lacul Siutghiol (acum nu am mai văzut-o, au scu­fun­dat-o), unde era puşcăria de femei. Ne promiseseră 6 luni pârnaie pentru prostituţie dacă nu plătim. Ne-au dat şi afară de la cârciumă, ne-au trimis acasă... Mai erau 3 săptămâni până să se termine sezonul.
    Vivi (e-mail): Mda... aşa a fost. Am mai cântat programul din seara aceea şi... ne-am trezit cu unii ieşind din tufişuri. Au zis că am cântat piese cu text străin aşa că ei fiind de la ARIA au plăcerea să ne suspende atestatele şi să ne dea afară de la cârciumă. Am plecat care-ncotro. Am stat cam două săptămâni pe tuşă, după care ne-am întors că te-ai dus tu la Păunescu la redacţie să ceri ajutor, dar deja tre­cuse de mijlocul verii şi se "răcise" locul, adică lumea nu mai venea acolo pentru că ştia că noi am plecat.