7
  • Anca Vijan - chitara - vocal
  • Adriana Iliescu - bas
  • Mariana Alexandru - chitara
  • Lidia Creangă - tobe
    Am cântat 6 piese, 3 compuse de Anca și trei din repertoriul international. Reu­și­serăm să trecem examenul de debut cu fruntea sus, mai ales că din tavan atârna un microfon care avea firul cam scurt, iar Anca trebuia să se înalțe pe vârfuri ca să ajungă la el. Atât mai țin minte. Cred că am avut și succes.
    Anca (e-mail): Bine-nțeles că am avut succes... și încă mare de tot. Eram o gașcă de fete una mai țăcănită decât cealaltă și pline de energie... Publicul a re­a­cți­onat ca atare: a aplaudat cu frenezie, cerând chiar și un bis pe care nu aveam de unde să-l dăm. În schimb, după concert, de bucurie ne-am dus „să ne îmbătăm"... cu Cola. Mare zi!
    Lidia (e-mail): Chiar că a fost mare! Și a mai fost una... ziua cu „Banchetul"... Am cântat la aniversarea celor 10 ani de la înființarea întreprinderii ICSIM. Oamenii au fost supermulțumiți, muzical ne-am înțeles perfect, iar mie nu-mi mai tremurau picioarele. Finalul a fost ca-n filme... Mesele puse cap la cap pe post de scenă e­rau șubrede, cântam tare, toate butoanele de la stație erau la dreapta, adică la „11", eu băteam tare, mesele au început să vibreze, stativele, microfoanele și ci­ne­lele zburau, iar Anca se scăpase pe ea de atâta râs! Succes deplin.
    Începusem școala și, repetând anul, intrasem într-o clasă unde se chiulea în ma­să, în frunte cu Mădălin Voicu. Chiuleam și eu pe rupte, alergam la școala Ancăi, direct la ea în bancă… Când profesorii mă observau că nu fac parte din acea școa­lă, ne dădeau afară pe amândouă… De-abia așteptam lucrul ăsta, ca să mergem să facem figurație la film pe 50 de lei. Anca vazuse anunțul în ziar și găsise că era o idee bună de a face bani ca să cumpărăm scule. "Tobele" le moștenisem de la Jacky (prima ei tobară), pedală și două capace de fus, cratițe și valiza cu rol de to­bă mare, linguri de lemn pe post de bețe, mileurile croșetate de bunica. Apoi a în­ceput vacarmul din blocul "Eva", etajul 8. Repetițiile le făceam dimineața, când ma­ma Ancăi, Simeria, sau Simi, cum i se spunea, era la serviciu. Foloseam același sistem cu mileurile croșetate de bunica Ancăi peste cratițe ca să mai atenuăm zgo­motul, dar n-a folosit la nimic…Într-o zi când se-ntorcea de la serviciu, vecinii au asaltat-o direct de pe scări și i-au povestit scan­dalul. A intrat în casă val-vârtej, iar eu în dulap… Am stat cam o oră așteptând să-și facă de lucru prin bucătărie ca să prind momentul s-o șterg. Adriana și Mariana plecaseră fără probleme, ele nu erau așa de zgomotoase cu chitarele reci, dar eu?
    Cam tot pe-atunci au început scandalurile și discuțiile în contradictoriu cu părinții mei… Aflaseră de la școală de chiulurile mele. Când le-am spus unde chiuleam și ce treabă aveam eu cu tobele, declarația de război a fost definitivă… Telefoanele zbâr­nâiau la Anca acasă și invers, discuțiile rezumându-se la care dintre noi două dis­trugea viitorul celeilalte. Puțin ne-a păsat… Repetițiile au continuat până când Ma­riana Alexandru pleacă definitiv din trupă. N-am știut niciodată din ce motive. Eu mă cam dezumflasem, dar Anca, deloc: „Hai, Lidio, să căutăm, că iese, nu se poa­te să nu iasă, îți spun eu că iese!" Și iar m-a cărat după ea pe străzi ca să găsim o fată care să aibă măcar cele mai elementare noțiuni de chitară. Hoinăream toată zi­ua și ea mă încuraja: „Lasă, că dacă o găsim o învăț eu, principalul e să fie ritmică și să aibă ureche muzicală". M-am lăsat pe mâna ei, știa ea ce știa. Doamne, câtă încredere aveam în fata asta. N-a durat mult și iat-o pe Carmen Cula, proaspăt agă­ța­tă la blocul "Gioconda" din Calea Victoriei.
    Anca (e-mail): Carmen era o persoană minionă, cu o față foarte clasică, de par­că ar fi fost pictată. Îmi venea să-i spun „Mona-Lisa". Ochii mari, deschiși la cu­loare, un nas drept și o gură ca o inimioară, părul buclat până la umeri, toate astea îi dădeau alura de puștoaică zburdalnică. Ceea ce-mi plăcea la ea era că avea mul­tă fantezie. Nu numai că picta bine, dar se pare că picturile pe care le făcea o in­spirau să compună niște piese naive dar pline de sentiment.