Am început repetiţiile. Ideea de a strânge bani ca să cumpărăm o staţie de voci nu-mi ieşea din cap, aşa că am făcut repetiţiile cu „intrare"; fiecare trebuia să pună la puşculiţa formaţiei câte 3 lei sau mai mult, în funcţie de cât dispunea. Îmi fă­cu­sem o listă, pe care o am şi acum, şi pe care am scris sumele depuse: Anca - 634 lei; Carmen -189 lei; Adriana - 64 lei; Doina -64 lei; Lidia - 29 lei. Total = 980 lei.
    Din banii strânşi am reuşit să cumpărăm cu 600 de lei o staţie de voci de la un fan de-al nos­tru care era electronist, cu 350 de lei un fus pentru tobele Lidiei, iar restul de 30 de lei i-am pus pe CEC. Cu aceste instrumente noi am cântat la Casa de cultură „Petöfi Sandor", unde am fost pentru prima oară plătite cu suma de 33 de lei de persoană.
    Carmen (interviu): Pe 15 iunie 1966, elevă fiind la Arte Plastice, eram în practică la Abrud. Acolo am întâlnit un băiat care cânta dumne­ze­ieşte la chitară… Aşa m-a impresionat că am vrut neapărat să cânt şi eu, dar n-aveam chi­ta­ră, aşa că am luat o bucată de carton, am tă­iat-o în formă chitară şi i-am întins nişte sfori. A fost „prima mea chitară" pe care am cântat. În vara anului 1969, când eram în gaşcă la blocul "Gioconda", Puiu Necşoiu, un prieten de-al meu, mi-a zis ca a cu­nos­cut o fată care caută o chitaristă pentru o trupă de fete. L-am întrebat: "Şi tu ce i-ai spus?" "I-am spus că ştiu eu o fată care «cântă pe sfori» şi i-am dat numărul tău de telefon." Am sărit în sus de bucurie! Pe 1 august m-a sunat şi am început repetiţiile la ea acasă, în jurul mesei. Îmi cumpărasem deja o chitară rece. Părinţii n-au fost de acord cu plecatul meu de-acasă şi cu re­petiţiile până noaptea târziu. A­veau acea mentalitate depăşită că "o fată cuminte nu vine acasă după ora 10 sea­ra decât dacă e măritată sau divorţată". Mi-au spus că după ce mă mărit şi "intru în rândul lumii" pot să fac ce vreau… Aşa că m-am măritat cu Antonio, un băiat liniştit şi cu care nu aveam probleme în legătură cu trupa. Căsnicia n-a durat decât o lună. Nu mai ştiu de ce n-a mai mers, aşa că, proaspăt divorţată, m-am întors acasă şi n-am mai avut probleme cu părinţii din cauza formaţiei. Continuam să repetăm la re­ce, la etajul 8, în apartamentul Ancăi din blocul "Eva"… Cântam "Let it be", "I'm a Tiger", "Venus" (o piesă a lui Marishka Veresh) şi o compoziţie de-a mea, "Fanto­ma", cu un text făcut de mine, care suna cam aşa: "Mă las în braţele-ţi întinse,/ Să mă cuprinzi ca un nebun/ Să mă săruţi, şi vorbe dulci dar mincinoase,/ Te las să mi le spui"… Ciudat nu? Sâmbetele şi duminicile alergam prin toate cluburile stu­denţeşti unde cântau formaţii şi ne rugam de băieţi să ne lase şi pe noi să inter­pre­tăm câteva piese pe sculele lor. Mai din curiozitate, mai din politeţe ne lăsau şi cân­tam din prima. Ce bucurie era!… Aşa am cântat la Litere, Medicină, Mântu­lea­sa, Geografie, Student Club, Drept, IPGG, Arhitectură…
    Lidia (e-mail): Iată ce am scris de Facultatea de drept în "Jurnalul meu": "9 mai 1971… Eşec groaznic al formaţiei „Catena" la Drept. Am cântat ca nişte găleţi! Groaz­nic şi înfiorător!… De necaz ne-am dus la clubul „Universitas" şi ne-am suit pe scara de incendiu direct pe acoperiş." Dar să povestim mai pe larg. Cântaserăm