silvan-stancel-blonda-sau-brunetaDacă avea dubii, probabil că Silvan Stâncel (www.silvanstancel.ro) și-ar fi intitulat primul album integral „Blondă sau brunetă?”. Cum este sigur că a făcut o treabă bună, l-a numit indubitabil Blondă sau brunetă. De unde știu că este mulțumit? I-a spus „șefei”, managera Mariana Agache, care a dat sfară-n țară printr-un comunicat de presă: „Sunt foarte fericit și mulțumit de acest album și de faptul că a apărut pe piața muzicală. Reprezintă 18 ani de chitară, de muzică, 2 ani de muncă în studio, 1 an pentru partea fotografică & concept grafic, câteva mii de euro și experiența, profesionalismul a zeci de ani a colaboratorilor.

Simt că am mai făcut un pas important în viața mea personală și artistică și îmi doresc ca albumul să ajungă la cât mai mulți iubitori de muzică, de frumos, de chitară, de inedit.

Am avut ocazia și am fost onorat să lucrez cu oameni minunați! Doresc, astfel, să mulțumesc tuturor colaboratorilor și în mod cu totul special familiei, domnului Virgil Oniță, doamnei Dana Aghelescu și nu în ultimul rând, artistului fotograf Dávid Botond pentru aportul deosebit!"

Albumul conține 15 cântece (dintre care 5 instrumentale), între care și unele noi, iar cele vechi au fost reorchestrate, inclusiv Johnny, piesa care l-a dus în 2008 la Festivalul Internațional de Muzică Migration, de la Paris. Un lucru puțin obișnuit, albumul este trilingv: română, engleză și  franceză (traducerea fiind făcută de către Izvora și Dave Duce). Nu știu dacă și piesele instrumentale sunt trilingve (după cum unii știu, regretatul Florian Pittiș amintea din când în când de o tâmpenie din vremea cealaltă când un culturnic i-a acuzat pe ceva rockeri că „cântă instrumental în limbi străine”).

La apariția albumului a contribuit și producătorul, Libris Brașov (da, librăria aceea online  – www.libris.ro – de unde cumpărați cărți și de unde, de acum, puteți cumpăra și acest CD, cu 27 de lei, cu care firma intră în producția muzicală). Ana Oniță, directorul general al Libris, a motivat astfel decizia de a produce discul: „Suntem încredințați de potențialul și forța de pătrundere a noului album «BLONDĂ SAU BRUNETĂ», de o remarcabilă valoare artistică într-o perioadă în care artisticul cu greutate mai îmbracă haina culturii muzicale. Piesele sale reușesc, prin finețea cantautorului Silvan Stâncel, să atingă puncte înalte din sufletul nostru, să străbată punți ce cu anevoie pot fi trecute în mod obișnuit."

Cum coperta unui albumul trebuie să te îndemne să mergi mai departe, Silvan a apelat la alți artiști: Dávid Botond – fotograf, www.davidbotond.com și Vlad Agreșeanu – concept grafic. Înregistrările le-a făcut la Levelsound Studio. Nu știu ce rol au Bencze Bernadette Rėka și Bianca Zmeu (în Internet am găsit Smeu) – fotomodele, fiindcă nu apar pe copertele exterioare, dar din fotografiile din Internet, Berny e blonda și Bianca e bruneta. O mână de ajutor la „cântat instrumental în limbi străine” a dat și Ovidiu Scridon (www.ovidiuscridon.ro), cu care Stâncel a colaborat și cu alte prilejuri.

Florin Silea