Anca (e-mail): Mie mi-a sărit ţandăra când am citit ce-au scris aceşti neştiutori despre „Catena" (adică dicţionarul cu pricina).
    1. Au uitat definitiv s-o menţioneze pe ultima noastră basistă, Elvira Iancu.
    2. N-au pomenit nimic de faptul că această trupă a fost prima trupă feminină de rock din România. Celelalte, ca de ex. Venus (mai târziu despărţindu-se în Venus 1 şi Venus 2) sau Madix, erau formaţii de muzică uşoară.
    3. Catena, cu încă 2 - 3 formaţii masculine, au inaugurat Sala Polivalentă... iar după aceea făceam parte din inventar, aşa de des am cântat acolo.
    4. Piesele cele mai cunoscute, „Dorinţa", „Sună albastru" şi opera rock „Peştera Muierii", nici nu le-au menţionat... în schimb au scris nişte nume de piese pe care le-am compus când aveam vreo 15 ani şi nici măcar nu erau cele mai importante la vremea aceea. „Dorinţa" a fost 4 luni în „Topul Săptămâna", iar la Mamaia se dădea la radio în draci.
    5. Iar chestia care m-a uimit cel mai mult a fost comentariul despre Păuniţa: «... Vijan şi Păun îşi continuă activitatea muzicală în Germania: în 1992 intră în grupul Păuniţei Ionescu, „Big Mama and the Kids"...» Mă întreb... care grup? Ea avea un repertoriu doar de 5 piese, pe care le cânta de când era bunica fată mare.
    Păuniţa venise în vizită în Germania cu intenţia să-şi cumpere un mic P.A. ca să-l închirieze în România. Cel puţin aşa mi-a spus când m-a sunat la telefon ca să mă roage s-o ajut să găsească ceva ieftin şi bun.
    Eu eram de vreo 15 ani aici. Intrasem în toate găştile de muzicanţi, cântam în do­uă trupe, mai precis îmi făcusem vad. Pe Lidia şi Ortansa le adusesem deja de 13 ani în Germania. Ele nu mai cântau, dar păstram legătura. Familia la care venise Păuniţa în vizită locuia în Essen, la vreo 250 de km. de Hannover. Eu, Lidia şi Or­tansa ne-am hotărât s-o vizităm. Distracţia a fost nemaipomenită în seara cu pricina şi, după câteva păhărele, mi-a venit ideea să tragem nişte concerte cu Catena, aşa, de amintire. Toată gaşca a fost de acord, ne-am întâlnit în Hannover şi aşa s-a năs­cut „Big Mama and the Kids". Că de ce nu ne-am numit tot „Catena"? Păi uite de ce!
    Păuniţa venise la Hannover, locuia la mine şi repetam într-o sală de repetiţie un­de mai repetau o grămadă de muzicanţi nemţişori pe care îi cunoşteam. Când au vă­zut-o pe... "doamna", mi-au zis să dau afară butoiul din formaţie că strică tot pei­sajul. Nu era vorba numai de faptul că era grasă... Ea cântase ani de zile în bar şi se şi îmbrăca aşijderea, mai bine zis ca mama-mare şi avea şi alură de cântăreaţă de bar. Noi eram trupă de rock şi destul de heavy, deci nu se potrivea. Aşa că a trebuit să schimbăm numele ca să ştie lumea de la început ce o aşteaptă... "Big Ma­ma and the Kids". Păuniţei i-a plăcut atât de mult vadul, încât am ajutat-o să ră­mână aici.
    Asta e pe scurt istoria... Deci nu „eu şi Păun ne-am ataşat la grupul ei", deoa­rece ea n-avea nici un grup (cel puţin aici, în Germania), iar noi n-am fi avut chef să cântăm muzică de bar.
    Lidia (e-mail): Păi eu ştiu că aşa a fost dar se pare că aceşti... „oameni de spe­cialitate" de la noi îşi permit să scrie nişte lucruri despre care n-au habar, adică se apucă să scrie fără să se informeze. Şi, sinceră să fiu, nici n-am chef să stau să le explic. În orice caz, nu-i corect să strici istoria unei formaţii care pentru vre­mea aceea a însemnat ceva.
    Anca (e-mail): Fii atentă, Lidio! Ce-ar fi să scriem noi o carte, sau mai bine zis tu... că pe tine te cheamă Creangă, ca pe marele scriitor. Adică tu eşti acolo, o scrii pe meleagurile unde s-a născut Catena şi ai şi posibilitatea să iei interviuri de la fostele membre ale formaţiei. Eu colaborez cu tine de aici, din Germania, prin e-mail. Ce zici?
    Lidia (e-maiI): Iuhuuuuuuuuu!... marfă!!!! Hai, Anco, să începem cu inceputul... Cum ţi-a venit ideea de trupă de gagici?
    Anca (e-mail): Păi, nu mi-a venit ideea să-mi fac trupă de gagici... Mi-a venit ideea să-mi fac o trupă. Hai să încep cu începutul!
    Pe la vreo 5 ani m-a întrebat mama ce vreau eu să mă fac atunci când voi fi ma­re, iar eu i-am răspuns fără nici o ezitare… artistă. Doi ani mai târziu am început să