mai că era slab şi lung, dar char îl chema Slabu! Cântam seara în cantina stu­den­ţească unde în cursul zilei dejunam şi luam prânzul. Ortansa, cu toate că purta fus­tă scurtă de i se vedea „şezutul", era o fată ruşinoasă şi indignată când chicoteam noi despre diverşi studenţi care arătau bine. Păuniţa, în schimb, n-avea „pardonuri", era exact opusul Ortansei şi mult mai libertină decât noi toate.
    Într-una din zile şi-a propus Păuniţa să-i arate Ortansei cum se agaţă un băiat. Zis şi făcut. La prânz ne-am dus toate la masă, la cantină unde Păuniţa pusese ochii pe un student lung şi slab... I-a zâmbit şi i-a spus că-l aşteaptă după concert la ea în cameră. Camera Păuniţei era lipită de a mea, deci ne-am adunat cu toţii la mine în cameră şi am pregătit evenimentul. Eu aveam pentru vremurile acelea un casetofon foarte bun cu microfon extern. Planul era să imprimăm tot ce se petrecea în camera alăturată, bineînţeles cu consimţământul Păuniţei. Microfonul îl pusesem la ea în cameră pe noptieră, iar casetofonul era la mine. Aşteptam nerăbdători să ve­dem dacă individul vine sau nu. Eram 90% siguri că n-o să vină, dar la un mo­ment dat am auzit nişte paşi care se apropiau de camera ei. O fi, n-o fi!?! O scâr­ţâială de uşă iar vocea Păuniţei care răsună din difuzoarele casetofonului „-Ai venit, fluturaşule?!"... ne-a făcut să izbucnim în râs, dar aşa de tare că a trebuit să ne ţi­nem de nas şi gură ca să nu fim auziţi! Studentul începuse s-o întrebe tot felul de prostii la care Păuniţa n-avea nici un chef să-i răspundă, aşa că ne-am tăvălit din nou pe jos de râs auzind comentariul ei: "-I-auzi, măi băiatule, ai venit aici să pur­tăm discuţii intelectuale sau să ne f...?" A zis-o aşa, pe faţă, şi aşa de direct (mai mult ca să ne facă nouă show-ul) că băiatul s-a cam speriat şi i-a zis: "Vorbeşti aşa de tare de parc-ai vorbi în microfon". Noi leşinaserăm de râs şi ne gândeam ca nu cumva să descopere microfonul de pe noptieră. Nu l-a descoperit... Ce-a urmat e clar, nu trebuie să descriu povestea în amănunt… În afară de faptul că era să pice dulapul din camera mea peste noi din cauza cutremurului din patul camerei ală­tu­rate! Sfârşitul poveştii e scurt şi clar: El: „A fost foarte frumos cu tine, cred că m-am îndrăgostit puţin!"... Ea: „Foarte bine, mulţumesc frumos... Acum poţi să te îm­braci şi să pleci! Pa!" Două săptămâni distractive în tabăra de la Buşteni. S-a cân­tat foarte bine şi hitul sezonului a fost: „Haide sportul, hai studenţii, repetenţii".
    Lidia (e-mail): Eu am venit cu coada între picioare chiar în ziua în care ajun­seserăţi voi la „Universitas" cu sculele de la Buşteni. Eram şi cu Cicorschi după mi­ne, care stătea cuminte într-un colţ. Adică nici usturoi nu mâncase, nici gura nu-i mi­rosea. Voiam să vin înapoi la tobe... Era şi Vali, dar lui nu-i păsa, ce treabă avea el cu trupa de fete? N-am îndrăznit să vin direct la tine să-ţi spun că... ştiam ce mă aştepta... M-am dus la Păuniţa s-o bag la înaintare, iar ea cică: „Las-o Lidio, ia-o uşor... Ai răbdare că vorbesc eu". Am stat eu de-o parte dar tot auzeam. Zicea Pă­u­niţa cică: "Băi Anco!... Ia-o pe asta înapoi că nu găsim altă fată. Lasă-l pe Vali că nu se potriveşte." Tu nu şi nu, că să nu mă mai vezi. Dacă am plecat, dusă să fiu! Păuniţa iar: „Băi Anco, las-o mă,. e ţicnită, asta e Lidiuţa - Diliuţa, dar e a noastră! Uite, promite că nu mai face"... Şi atunci am sărit eu să-mi cer iertare, să jur că nu mai fac... Cred că am şi plâns, că tare îmi părea rău! Am zis că n-o să se mai în­tâmple niciodată şi aşa a fost. În schimb, la scurt timp după revenirea mea în trupă m-am luat la bătaie cu Carmen... Sau ne-am despărţit de ea că era şeptară?
    Anca (e-mail): Şi eu mi-aduc perfect aminte că era şeptară, dar era foarte mun­citoare şi reuşea să scape de 7. Chiar ştiu şi o piesă pe care am lucrat-o eu cu ea, nu mai ştiu cum o chema, da´ era în 3 şi basul era la, mi, mi, sol, re, sol - toate no­tele pătrimi. Am studiat mult cu ea piesa asta şi până la urmă a scos-o la iveală. A­vea într-adevăr mici probleme ritmice dar compunea foarte frumos şi cu sensi­bi­litate. Nu din cauză de 7 am dat-o afară din formaţie. O să-ţi aduci aminte imediat... Trebuia să cântăm la Biologie, jos în sala mare. Era deja plin şi toţi aşteptau să în­cepem. Nu mai ştiu de ce (asta trebuie să ştii tu), înainte să începem să cântăm (e­ram deja toate pe scenă cu sculele în mână) i-ai zis tu lui Carmen: „Gagiul tău e un ţăran!"... Era vorba de Vali, D-zeu să-l ierte. Carmen s-a întors spre tine şi te-a atenţionat că dacă mai zici o dată aşa ceva, te trozneşte. Tu atâta ai aşteptat şi i-ai mai zis o dată acelaşi lucru, la care ea s-a repezit la tine şi v-aţi bătut ca chioarele