Emilia (e-mail): Păi noi eram în turneu cu ARIA la Turnu Severin... Eram foarte mâhnite că "Phoenix" era în turneu cu Opera din Cluj la Craiova şi nu eram îm­pre­ună în acelaşi turneu. Ţii minte că visul nostru, sau cel puţin al meu, era să facem turneu cu "Phoenix"! Ne împrieteniserăm cu ei de la "Gala Săptămâna" şi ne lip­seau mai ales la cheful de sfârşit de spectacol... Băieţii erau aşa de gaşcă şi de chef că nu se putea ca noi să lipsim! Am stat şi ne-am gândit cum să facem ca to­tuşi să-i vedem... Anca a venit cu ideea: "Hai măi să ne urcăm în tren după spe­ctacol şi să mergem la Craiova! Dimineaţă plecăm cu trenul de Timişoara şi taman bine ajungem la timp la sala de sport "Olimpia" pentru următorul spectacol." Nouă ne-a plăcut aşa de mult încât, după ce am cântat spectacolul într-o mare veselie la gândul că ce "chestie grozavă" eram noi în stare să facem, am şi zbughit-o la gară, fără să mai anunţăm pe nimeni. Am ajuns direct la ei, la hotel... Era şi televiziunea acolo. Am ţinut-o într-un chef şi o zbenguială toată noaptea... Vuia hotelul de râsete şi chiuială, pălinca era la mare cinste! Am băut şi-am cântat de nu s-a mai înţeles nimeni cu nimeni până dimineaţa, când ne-am hotărât să plecăm. Pe tine te-am cu­les din camera lui Mircea Baniciu, unde dormeai dusă... Tu nu rezistai la chefuri bestiale, erai prima care picai de somn. Până la urmă am plecat cu ochii cârpiţi de somn spre Timişoara. Ăştia de la ARIA erau disperaţi că nu ştiau unde suntem... Ţin minte că mai cânta şi "Progresiv TM" cu noi.
    Lidia (e-mail): Aşa a fost Emilio, nu rezistam la chefuri... Aveam câte două spe­ctacole pe zi şi eu dormeam şi între spectacole. Mă duceam la hotel şi două ore, cât ţinea pauza dintre concerte, dormeam de rupeam. Era destul de greu pen­tru mine. Aveam piesa aia de rezistenţă "Sună albastru", la care mai făceam şi solo de tobe, şi Anca, şi Ortansa aveau solouri dar pentru mine era cel mai greu. Tre­buia să mă odihnesc să fac faţă. Voi râdeaţi de mine, mă făceaţi babă. Mai ales An­ca făcea mare mişto de mine; nu înţelegea cum pot să dorm atâta! După spe­ctacolul de seară tot prima eram în pat la nani, voi rămâneaţi la restaurantul hote­lului cu celelalte formaţii care erau cu noi în turneu... Eu? aş fi vrut şi eu dar ador­meam cu capul pe masa. Apropo, Anco, ce te-a inspirat pe tine la "Sună albastru"?
    Anca (e-mail): Citisem o carte pe care mi-o recomandase prietenul meu Cătălin Stănescu. Nu mai ţin minte numele şi nici scriitorul... ceva cu "Lupul albastru". Ştiu numai că mi-a plăcut tare mult şi m-a inspirat să compun piesa "Sună albastru". Tu mă ştii pe mine că eu nu eram cu cititul... Fiecare moment liber pe care-l aveam îl pe­treceam cu chitara mea, făcând digitaţie sau compunând şi aranjând eu ştiu ce piese de-mi torturau mintea. Dar şi când îmi pica în mână vreo carte de mi se părea mie mai fistichie, nu dormeam până n-o terminam! Şi bineînţeles peisajele cărţii mă inspirau muzical. Aşa şi cu "Lupul albastru"... aşa o fi "chemând-o"!?... mă omoară scriitorul. Am compus-o prin '72-'73 şi a devenit piesa noastră de rezistenţă. Fie­ca­re avea partea ei de improvizaţie şi lungimea piesei depindea de cheful pe care-l a­veam în ziua respectivă. Au fost cântări unde a ţinut chiar şi 20 de minute. Soloul de tobe era apogeul. O cântam de fiecare dată la sfârşitul concertului, ultima piesă, şi era clar că succesul ne aparţinea!
    Lidia (e-mail): După ce am cântat în tot Ardealul şi Banatul cu ARIA, ne-am în­tors la Bucureşti şi am început repetiţiile pentru mare. Trebuia să plecăm pe 30 mai, odată cu deschiderea sezonului. Emilia îşi cumpărase primul ei bas cu ocazia asta. Repetam crunt, câte 8 ore pe zi. Era prima noastră plecare la mare şi unde?!, la barul "Orient" în Mamaia, staţiune renumită.
    Emilia (interviu): Nu, Lidio! Noi am plecat la mare pe 29 mai. Ţin foarte bine min­te ziua pentru că am venit la gară direct de la... secţia de miliţie. Condusesem la aeroport un american, Sean, prieten al cumnatului meu. Eram îmbrăcată ultimul răcnet. Am dat de bănuit miliţiei din aeroport. Aveam şi o geantă de blană în care a­veam 2000 de lei şi tocmai de geanta aia s-au luat! M-au luat la interogatoriu la se­cţi­a din aeroport, că de unde o am, că de unde am banii? Ştii cum era... Eu am tot dat explicaţii, dar nu m-au crezut. Am cerut să dau un telefon la cineva care să con­firme spusele mele. M-am şi mirat că m-au lăsat... Am sunat la Păunescu, la