"Flacăra". Păunescu a vorbit cu ei, le-a spus că fac parte din formaţia Cenaclului şi... aşa mi-au dat drumul.
    Lidia (e-mail): Bun! Deci am băgat sculele la mesagerie şi am plecat... De la gara din Constanţa le-am cărat cu două furgonete "Dacia-papuc", de se mirau şo­fe­rii că "Mamăăăă!!! ce multe scule aveam". Era pustiu la mare şi cam frig pentru sfârşit de mai. Noi eram foarte fericite că în sfâr­şit cântăm la mare (mai ales eu, ca­re uram muntele) şi urma să mai şi încasăm o sumă considerabilă la salariu! Pri­miserăm o derogare de atestat. Derogarea însemna că vom fi plătite la 4000 de lei pe lună, adică maxim de atestat 1 solist până la examen.
    Anca (e-mail): Stai măi Lidio, că acum mi-aduc aminte... Despre atestate ştiu şi eu că le-am dat de două ori. Prima oară la mare, dar nu le-am primit că eram prea puştoaice, sau mai precis una din noi nu împlinise 18 ani (să fi fost Ortansa?). Ţin minte că ne-au zis că suntem prea tinere să cântăm la mare. Dar tot am cân­tat, cu atestate provizorii date de Papuc, directorul ARIA din Constanţa. A doua oa­ră am dat atestatele în Bucureşti, în toamna aceluiaşi an, când în sfârşit eram toate la vârsta majoratului.
    Lidia (e-mail): Mersi, Anco, pentru dumirire... deci să continuăm. Ne-au cazat la hotel "Mioriţa", hotelul tuturor angajaţilor de pe litoral. Prima zi ne-au dat o ca­meră cu 3 paturi pentru toate şi ne-au zis că e provizoriu, până sosesc actele de cazare, deci trebuia să ne împărţim cum puteam în paturi. Şi ne-am împărţit, eu cu tine (ca să nu scapi de mine nici în somn), Emilia cu Ortansa şi Păuniţa singură. După ce am primit camera am plecat în staţiune ca să mai vedem ce trupe au a­juns. Erau ceva turişti străini, nişte cehoaice care vindeau peruci... Ţi-aduci aminte An­co de păduchii pe care i-ai luat de la perucile alea după ce le-ai probat?!
    Anca (e-mail): Vai de capul meu ce-am mai tras cu ei! Am probat perucile alea nenorocite şi a doua zi mă scărpinam în draci... Am pus-o pe Păuniţa să se uite. Eu am crezut că e vreo eczemă de la vopsitul părului. Mă purtam brunetă pe vre­mea aia... Păuniţa se uită şi zice: "După umilele mele cunoştinte în ale macro şi mi­cro­organismelor, ceea ce văd eu aici se numeşte popular păduchi". Noi am ră­mas mască iar pe tine te-a umflat râsul! Păuniţa a început să-i pescuiască unul câte unul... Îi punea pe masă şi îi strivea cu creionul, aşa erau de mari şi graşi. Mi-a fost teamă să merg la doctor pentru vreun tratament că mă gândeam că se duce buhul pe litoral: "Formaţia Catena a umplut staţiunea de păduchi", adică poftim ce intrare frumoasă ne-am făcut noi pe Litoral! Păuniţa dădea zor ca să-mi dau pe cap cu "Bromocet". Nu mai ştiu ce lichid era ăla şi pentru ce se folosea... Ea începuse să-şi dea preventiv, mi-am dat şi eu, dar n-a mers. Până la urmă m-am dus la co­afor, n-am zis nimic decât că vreau să mă revopsesc negru. Alea nu s-au prins, m-au vopsit şi am scăpat, cred că de la perhidrolul folosit... Ăla i-a ars! Dar a doua zi cine se scărpina în cap la disperare?
    Lidia (e-mail): Păi eu, Anco!!! Cine altcineva, că doar eu dormisem cu tine în pat în prima noapte. Nici eu nu m-am prins imediat... Cântam afară, în grădină, pe scenă de scânduri. În spatele meu era un copac destul de apropiat de scaunul meu de la tobe... Băteam ce băteam şi îmi mai frecam capul de copac, iar în pauzele din­tre cântece mă scărpinam cu beţele! Tu m-ai văzut şi ai zis: "Lidio, i-ai luat şi tu! Ăştia sunt păduchi, că n-au ce să fie altceva." Aveai deja experienţă, aşa că seara, după cântare, tu i-ai pescuit cu creionul iar a doua zi ai cumpărat amoniac şi per­hidrol şi m-ai vopsit blondă. Aşa am scăpat de ei. Iată poza de la "Orient" în care se vede cât de breze eram în iile noastre albe.