44
    concertLidia (e-mail): Corect și la obiect noua noastră basistă. Dar să continuăm. Deci s-a dus și sfârșitul de sezon estival '75. Ne-am în­tors la București în noua formulă. Din nou repetiții, turnee. Apăruse un nou val, rock simfonic, în mă­suri compuse, rock progresiv. Auzisem deja "To­mmy" și "Quadrophenia" ale formației "The Who", "The Wall" al celor de la Pink Floyd. Se schim­ba­se și costumația trupelor... Nu mai ținea să apari în tricou și blugi, costumația trebuia să fie adec­vată la muzica pe care o cântai.
    Vivi (e-mail): Vă apucaserăți toate de compus, minus eu, care preferam să rămân un bun instrumentist executant. Tu chiar făcuseși un în­ce­put de operă rock, "Peștera Muierii", iar Anca - "Cultul Zburătorului".
    Lidia (e-mail): CatenaCu "Peștera Muierii" a fost o istorie întreagă. Peștera se află un­de­va pe raza teritorială a comunei Baia de Fier, în județul Gorj. Noi eram în turneu la ol­teni, Craiova, Tg. Jiu, Slatina... Nu știu cui i-a venit ideea și am mers tot autobuzul să ve­dem peș­tera. Era prima dată în viața mea când am văzut o peșteră. Era în­tr-adevăr un monument al na­turii, din paleolitic, de mai bine de 50.000 de ani și se numea așa din cauză că acolo se as­cun­deau femeile și copiii a­ler­gați de barbari. Pă­trun­zând în peșteră, îți inspiră o atmosferă de mister ca într-un muzeu al na­turii. Sta­lactitele și stalagmitele, coloanele care te înconjurau, aveau denumiri ca "Domul Mare", "Altarul", "Cadâna", "Sala Minunilor" etc. "Cadâna" era poate cea mai fru­moa­să, un altorelief de 3 m înălțime, colorat în ocru. "Sala Minunilor" era în por­to­ca­liu pastelat. Eu am fost așa de impresionată încât am vrut să transpun în muzică tot ce-am văzut. Așa s-a născut un fel de suită muzicală "Peștera Muierii". Anca în­cepuse și ea cu "Cultul Zburătorului" inspirată de versurile lui Ioan Alexandru. De fapt ne apucaserăm cu încrâncenare să compunem, să fim în pas cu noul val ce a­păruse. Costumele erau mai adecvate pentru Zburătorul Ancăi decât pentru Peș­tera mea. "Coarnele" Ancăi erau de fapt niște beculețe racordate la o baterie legată la cea­fă... Când venea momentul culminant al cântecului Anca le aprindea manual sco­tocind prin păr să găsească butonul. Au fost momente de râs cu lacrimi, pentru că de multe ori se consuma bateria sau pur și simplu nu se aprindeau, bateria ne­făcând față la 12 beculețe. Cert este că eram foarte pătrunse și serioase în ceea ce făceam, dar momentele acelea pur și simplu ne terminau de râs. Aveam în spa­tele scenei, chiar în spatele meu, niște aripi mari din carton și poleială pe care bă­ieții de culise le mișcau trase de frânghie... Normal că și aripile, la cât de plăpânde erau fă­cute și ca vai de mama lor, s-au desprins la un moment dat și mi-au căzut în cap. În sfârșit, ni se dusese buhul cu costumația noastră și cu incidentele întâmplate chiar pe scenă. Mai toate ziarele cu rubrici muzicale scriau despre noi. Aveam afi­șe personale la toate concertele.
    decupajAm mai făcut ceva turnee până-n primăvară. Ne-a mers bine un timp, după care a început să fie din ce în ce mai rău... Situația în țară începuse să se degradeze vertiginos. E­co­nomia de curent electric, economia la mân­ca­re și căldură și multe alte "economii" dictate de păcăliciul ăla care se afla la conducere. La Secția de Miliție 1, pur și simplu am cântat pen­tru mâncare; ne-au plătit în produse: brân­ză, salam, pâine, iar Revelionul studențesc '75-'76 de la cantina Grozăvești tot pe mâncare l-am cântat. Litoralul rămăsese singurul loc unde se mai putea cânta cât de cât cu adevărat. No­ul sezon estival era marea noastră așteptare. Pe 1 iunie eram deja instalate și gata de cân­ta­re la același restaurant "Tomis" din Mamaia.
    Dar parcă nu mai era la fel ca în ceilalți ani. Restricțiile erau din ce în ce mai du­re. Cântatul în engleză sau în orice altă limbă străină era definitiv interzis. Cel puțin noi am avut mari probleme cu textele... în primul rând că rock-ul și blues-ul sunau cel mai bine în limba lor de baștină. Ne-am chinuit rău de tot să punem un text românesc care cât de cât să semene... Plus de-asta, chiar și textele românești e­rau cenzurate și ni se impuneau cuvinte care trebuia spu­se și care nu trebuia spu­se. "Dorința", de exemplu: varianta originală a fost în engleză, textul a fost compus forțat în limba română. Ne-am chinuit capetele să găsim unul care să se potri­veas­-