că cât de cât. Anca s-a gândit să pună un text care să ne reprezinte pe noi, "Catena", deci în text era vorba de "Catena", care însemna lanţ în latină. Adică de-aia ne numeam noi "Catena" că eram unite ca într-un lanţ şi asta povesteam în cân­tec. Nu ne-au permis textul cu "lanţ" că era cuvânt ce nu dădea bine pentru so­ci­e­tatea noastră socialistă! Textul era interpretat precum că: "adica ce, vă pune cineva în lanţuri?" De parcă nu toată ţara era în "lanţuri".
    Deci cântecul nu avea deloc o conotaţie politică şi nici o legătură cu înlănţuirea, asta o născociseră ei. Erau atât de cretini că nici măcar cuvântul "catenă" nu ştiau că vine din limba latină, le-am zis noi şi astfel n-au tăiat cuvântul. Erau de acord că suntem de gintă latină. De asemenea refrenul l-au lăsat cântat în turceşte (o pa, tina, tina nai) având în vedere că turcii erau naţiune conlocuitoare şi considerau că prin refrenul ăsta demonstram că nu se făcea ură de naţionalitate în România. "No comment"!!!
    Existau deja securişti care controlau toate terasele şi restaurantele pentru a-i vâna pe cei care călcau decretul. Intrau ino­por­tun, se aşezau la masă şi, cu urechile pâlnie, stă­teau la pândă. Şi noi, trupele care cântam, îi pândeam. Se cunoşteau de la o poştă în cos­tu­mele clasice cu cravată. Cum îi zăream la in­trare textul cântecului era improvizat brusc în ro­mâneşte. Cântam cu spaimă şi cu ochii pe u­şă. Dacă te prindeau, plecai imediat de pe li­to­ral şi erai şi dat în consemn. Veneau turişti stră­ini care ne cereau rock, blues... Nu puteam cânta dacă "tovarăşii" erau la masă. Ne scuzam faţă de străini şi-i chemam a doua zi să le cântăm, sperând că poate atunci nu aveam control. Totuşi exista un spectacol pe litoral în care se cânta în limbi străine, era "Cenaclul Flacăra" al lui Adrian Păunescu. Acolo se putea cânta, folkiştii şi trupele sub aripa ocrotitoare a lui Păunescu nu aveau probleme. Cine era în cenaclul lui era bine pus, dar pentru noi a fost o vară dezastru. Pentru mine cel puţin, că mi se cam făcuse lehamite de tot. Atunci mi-a venit primul gând să plec definitiv din ţară. De fapt şi Anca ne visa pe toate lângă ea cântând... afară. Ea ne spunea mereu: "Fetelor, măritaţi-vă şi ple­căm toate din ţară. Facem trupa "Catena" în Occident, unde-o fi, numai aici nu, că nu se mai poate!" Începuseră să-mi umble ochii în stânga, dreapta. Vivi nu era pre­o­cupată de aşa ceva, ea era de puţin timp în trupă, deci nu crescuse împreună cu noi, cum s-ar spune. Ortansa deja cunoscuse un neamţ cu o vară în urmă. De fapt Anca îl găsise şi din vorbă în vorbă i-a propus neamţului s-o ia pe Ortansa de ne­vastă, căsătorie de convenienţă ca să poată ieşi din ţară. Neamţul chiar a acceptat şi au depus actele.