Duminică, 25 aprilie, ora 13:00, se va declanşa campania naţională – Zi de luptă pentru Roşia Montană – ediţia 2010.

Campania va cuprinde evenimente periodice destinate informării publicului cu privire la importanţa protejării valorilor de patrimoniu şi de mediu la Roşia Montană. Primul asemenea eveniment, de dumincă, 25 aprilie, ora 13:00, se va desfăşura sub sloganul „Vino să-i dăm Roşia lui Videanu!”.

Evenimentele de duminică se vor petrece concomitent la: Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Ploieşti şi îi vor fi dedicate ministrului Economiei, domnul Adriean Videanu. Domnia sa a câştigat atenţia iniţiatorilor campaniei prin abnegaţia şi agresivitatea de care a dat dovadă în apărarea intereselor companiei canadiene care doreşte să extragă aurul de la Roşia cu preţul distrugerii acesteia. Pentru ministrul Videanu istoria naţională, protecţia mediului şi sănătatea celor mulţi nu au nici o valoare atunci când în joc sunt miliarde de euro destinate celor câţiva aleşi.

La Bucureşti evenimentul se va desfăşura în Herăstrău, la intrarea dinspre Piaţa de Gaulle. La Cluj, organizatorii au întâmpinat deja un prim obstacol din partea Primăriei: dacă la depunerea notificării nu exista nici un motiv pentru a nu permite organizarea evenimentului în Piaţa Unirii (piaţa centrală a municipiului), după câteva ore a apărut unul, manifestaţia pentru Roşia fiind deportată într-o zonă nepopulată, în parcul din spatele Teatrului Naţional. Pentru Constanţa organizatorii au solicitat un spaţiu în faţă la City Park Mall, iar la Ploieşti, în zona centrală.

Iniţiatorii acestei etape a campaniei sunt asociaţiile: Alburnus Maior, AltPHel, ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Resurse Civice, Miliţia Spirituală, Ecopolis, Re.Generation, Salvaţi Dunărea şi Delta, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, „Salvaţi Vama Veche”. Acţiunea este sprijinită de o coaliţie de peste 140 de organizaţii naţionale şi internaţionale preocupate de soarta Roşia Montană.

Vino să-i dăm Roşia lui Videanu!

Ştefania Simion,
director executiv,
Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu