Archive for September, 2011

„Drob” pentru toată lumea la Marea Finală

Sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 7:30 (ora României) aveţi ocazia să vedeţi Marea Finală în care se va decide cea mai bună echipă din lume în cel mai complex şi dinamic sport născocit de mintea omenească, fotbalul australian, numit „Aussie rules football” de unii, de alţii footy. Dacă n-aţi văzut nici un meci până […]

Bilete la Celelalte Cuvinte – 30 de ani – Sala Palatului

Celelalte Cuvinte, una dintre cele mai longevive şi mai admirate trupe rock din România, împlineşte 30 de ani. Aniversarea va fi celebrată la Sala Palatului, în data de 8 decembrie, printr-un spectacol-concert pe măsura trupei şi a vârstei. „Cuvintele pe care le rostim ni se par prea puţine pentru a exprima ceea ce simţim." Foarte […]

UE trebuie să încurajeze energia „verde” la preţuri accesibile populaţiei

Rovana Plumb, în calitate de vicepreşedintă a Grupului S&D din Parlamentul European, este responsabilă pentru revizuirea directivei privind taxarea energiei şi a condus marţi audierea publică pe această temă. De asemenea, în acest context eurodeputata a adresat Preşedinţiei poloneze a UE şi o întrebare scrisă. Rovana Plumb a subliniat, în apelul său, că în acest […]

„PromoBio” sprijină noile iniţiative în domeniul bioenergiei

Prin proiectul PromoBio, finanţat de către Comisia Europeană cu mai mult de 900 de mii de euro, se intenţionează sprijinirea iniţiativelor regionale în domeniul bioenergiei, în scopul facilitării dezvoltării de noi proiecte de afaceri în acest domeniu, în  trei regiuni selectate din Polonia, România şi Slovacia. Pe parcursul celor trei ani de implementare programul va […]

Birouri de informare pentru energie durabilă în regiunea Centru

Începând cu luna septembrie 2011, în cadrul ADR CENTRU vor funcţiona două birouri de informare pe tema energiei durabile, care vor oferi informaţii despre programele de finanţare din domeniul energiei, sprijin şi consiliere pentru comunităţile locale care vor să adere la Convenţia Primarilor, precum şi sprijin pentru întocmirea planurilor de acţiune pentru energie durabilă (SEAP). […]

Ziarul BURSA lansează suplimentul „Armament”

Joi, 22 septembrie 2011, ziarul Bursa lansează un supliment despre industria de apărare dedicat celei de-a VII-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale pentru Echipament Militar – EXPOMIL 2011. Suplimentul Armament va fi distribuit gratuit, în perioada 22 – 25 septembrie 2011, în cadrul expoziţiei de la ROMEXPO şi la nivel naţional împreună cu ziarul Bursa. Cei […]

Amorphis aduce „leproşii” în România

Noua senzație a metalului progresiv revine în România. Leprous va îşi va prezenta cel mai nou album împreună cu Amorphis, în turneul de promovare „The Beginning of Times”. Heavymetal.no spunea despre Leprous că „nu există ceva care să sune asemănător cu trupa asta, ceea ce îi va duce departe…”

Battle of Songs pentru 5000 de euro

Zoli Toth caută compozitori talentanţi în cadrul concursului Battle of Songs Zoli Toth (SISTEM), alături de Asociaţia Star Education, organizează concursul de compoziţie Battle of Songs. Ajuns la a cincia ediţie, Battle of Songs este primul concurs din România destinat compozitorilor, textierilor şi instrumentiştilor care doresc să se afirme. Înscrierea melodiilor se poate face până […]

Ultimele bilete promoţionale la concertul lui Elvis Costello

Elvis Costello concertează pentru prima dată în România pe 3 noiembrie 2011, la Sala Palatului. Mai sunt 10 zile în care biletele se pot procura la preţuri promoţionale prin reţeaua Eventim. Doar până în data de 3 octombrie mai puteţi cumpăra bilete la preţ redus. Promoţia se referă la anumite categorii de bilete, astfel: un […]

Bolnavul închipuit – în convalescenţă la Alba Iulia

Prefaţa Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti” 22 septembrie 2011, Casa de cultură a sindicatelor, Alba Iulia Se joacă din 2002. Sălile, cel puţin acasă, la Cluj, sunt pline la aproape toate reprezentaţiile sale iar aplauzele – deşi, teoretic, aplauzele n-ar trebui să fie un reper – sunt netrucate. Vii. Aşadar, vorbim de nouă ani de […]