simona-halep-agnieska-radwanska6-3 6-4 a câștigat Agnieska Radwanska (cap de serie nr. 2 și nr. 3 mondial) meciul cu Simona Halep (cap de serie 6 și locul 7 mondial) după o partidă de ridicat nivel din toate punctele de vedere: atât tehnic, cât și fizic, și spectacular.

Momentul psihologic al meciului a fost în setul 2 la scorul de 3-1 pentru Halep, care și-a pierdut serviciul, Radwanska a egalat la 3, după care a preluat conducerea și în final a câștigat meciul, pe care Halep l-a început foarte slab din punctul de vedere al scorului: 0-4 în primul set!

Deși cele două au reușit multe lovituri aplaudate în picioare de publicul numeros din arena principală de la Indian Wells, nu pot trece peste ceea ce a dus la pierderea meciului de către Simona: 34 de greșeli neforțate (poloneza a făcut 17), 4 duble greșeli (Radwanska n-a „reușit” nici măcar una, dar a dat 3 ași!), câteva lovituri greșite în momente decisive și primul serviciu ratat în dese rânduri, în timp ce Radwanskăi i-a intrat aproape întotdeauna (chiar dacă din statistici ai zice că Simona a stat mai bine: 74% față de 71%).

După acest joc rezultatul dintre cele două a devenit 4-2 în favoarea polonezei.

Merită însă remarcată atitudinea Simonei de la sfârșitul meciului, ea reușindă să treacă peste amărăciune și să salute cu zâmbetul pe buze publicul care o aplauda și care a încurajat-o scandându-i numele în câteva rânduri. Oricum, așa cum se sublinia și-n siteul WTA, pentru ea prezența în semifinale este cel mai bun rezultat într-un turneu WTA Premier Mandatory (cotat imediat sub cele de Grand Slam) și-i aduce locul 5 mondial, cel mai bun din istoria tenisului feminin românesc.

Până la următoare apariție a Simonei la un turneu, puteți să ascultați interviul și să citiți un articol despre ea în siteul WTA dând clic aici.

Florin Silea

sursă foto: WTA/Getty Images