Slovacul Peter Sagan a câștigat pentru a treia oară consecutiv titlul mondial la ciclism pe șosea, caz unic în istorie, învingându-l la sprint pe reprezentantul gazdelor, norvegianul Alexander Kristoff, pe 3 venind australianul Michael Matthews.

Astfel, se confirmă încă o dată ce zicea cândva Andrei Comșa la Eurosport: În ziua de azi nu poți obține mari performanțe dacă nu ești bolnav de ceva! (Bine, sunt și excepții: Chris Horner, Mark Cavendish, Vincenzo Nibali, Marianne Vos, ca să numesc câteva). Sagan, cică, fusese bolnav în săptămâna dinaintea cursei și a stat acasă, în Slovacia, unde, pun pariu pe averea lui Bill Gates, funcționarii de la antidopaj au avut bunul-simț să nu-l deranjeze… Noroc că n-a participat și la contratimp fiindcă, așa bolnăvior cum era, ar fi șters pe jos cu Tom Dumoulin.

Dacă cineva crede că Froome și Sagan au obținut aceste rezultate la fel ca Bolt, doar cu „apă plată și lămâie”, e liber s-o facă. Da, dacă n-ar fi existat cazul Lance Armstrong, aș fi avut scuza să-l suspectez pe Sagan că nu s-a atins de „borcanul cu miere”, însă în condițiile date ar însemna să fiu prost ca noaptea să cred așa ceva!

Cum am mai scris, pentru mine adevărații Sagan, Froome și Bolt sunt: cel care venea pe locul 2 sau 3 înainte de a se anunța desființarea echipei Tinkoff, cel care a fost bătut la contratimp chiar și de Andy Schleck în US Pro Challenge (Turul Colorado) 2013, respectiv cel din ultima cursă de 100 m din carieră, la CM de Atletism 2017, când a venit pe 3.

În ceea ce-l privește pe Serghei Țvetcov, el a urmat exemplul Anei Maria Covrig, care abandonase cu o zi înainte în cursa pe șosea a senioarelor. Din câte a spus comentatorul Costin Gheorghe la Eurosport, Covrig a fost recent accidentată. Țvetcov rămâne, însă, cu locul 42 (din 64) la contratimp, cel mai bun loc ocupat de un român la CM de Ciclism al seniorilor, cel puțin de la Revoluție încoace. Ca performanță, însă, rămâne locul 47 ocupat de Andrei Nechita în cursa pe șosea la ediția din 2013, într-o cursă terminată de numai 61 de concurenți, circa o treime dintre cei ce-au luat startul, în condițiile în care ultimul clasat a fost Thomas Voeckler, iar printre cei ce-au abandonat au fost: Bradley Wiggins, Chris Froome (câștigătorul Turului Franței), Chris Horner (câștigătorul Turului Spaniei) și Cadel Evans.

Florin Silea