de-mai-calin-popSe spune că maimuța când n-are de lucru se scarpină-n cur, iar omul își face sau, cum zicea chitaristul Mircea Bunea: „Cum nu-s un pic atent, cum m-apuc de lucru!”

Cam așa și cu Călin Pop, care cum nu-i un pic atent, cum mai compune o piesă, mai face un album solo sau cu Marius, fiul său, și, evident, își continuă activitatea cu Celelalte Cuvinte. De data aceasta a făcut un videoclip pentru cântecul De mai (apărut pe discul Fără filtru și compus de Paști, într-un an în care Paștile au fost în 1 mai), care de azi, 6 mai 2019, poate fi văzut și ascultat în canalul You Tube recent lansat. Dacă încă nu-i știți adresa, îl puteți accesa dând clic aici.

Să nu vă așteptați la ceva spectaculos, ci la ceva de suflet, videoclipul fiind făcut pentru orașul lui de suflet, Timișoara, cel în care s-a lansat și afirmat formația Celelalte Cuvinte. Cum pe vremea studenției celor de la Celelalte Cuvinte, Timișoara era supranumită „orașul florilor” (l-am vizitat acum vreo 3 ani, dar era departe de ce era în anii ‘80 în ceea ce privește florile), și videoclipul este plin de peisaje cu flori, fotografiile fiind realizate de fotografi profesioniști băștinași: Marcel Neag și Virgil Simionescu. [S.F.D.]

sursă foto: Călin Pop/ You Tube