Wout van Aert și-a prelungit contractul cu Jumbo-Visma până la sfârșitul anului 2024. Actualul contract îi expira la sfârșitul acestui an.

El a spus că se simte bine la actuala echipă, care l-a ajutat să progreseze (ceea ce a fost atât de evident, încât inclusiv eu, care-l apreciam din ciclocros, am avut serioase dubii că nu s-a dopat anul trecut, văzându-l cum ducea trenă pe cățărări în Turul Franței), iar obiectivul lui a fost să prelungească contractul, motiv pentru care nici nu a discutat cu alte echipe interesate de el.

Pe lângă valoarea sportivă, se speculează că a contat și valoarea de piață a belgianului, Jumbo dorind să deschidă alte câteva magazine în țara lui.

Nu a fost făcut public ce salariu va avea, nici alte detalii, dar presa de specialitate este convinsă că i s-a oferit și o creștere salarială substanțială, ținând cont că afacerile Jumbo nu au fost afectate de pandemie.

Florin Silea