Pe vremea lui Ceauşescu, Iţic, străveziu şi abia ţinându-se pe picioare de foame, mergea abătut pe stradă.

Ştrul, fercheş, plesnind de sănătate şi voios, venit în vizită după ce emigrase în Israel, îl vede şi-l strigă:

– Iţic!

Iţic, nimic.

Ştrul îl strigă iar:

– Mă, Iţic, nu m-auzi?!

Iţic tresare şi se întoarce cu privirea rătăcită spre Ştrul, care-i zice:

– Iţic, sunt eu, mă, Ştrul! Nu mă mai cunoşti? Am fost împreună la Auschwitz!

La care Iţic, cu voce sfârşită şi nostalgică, zice:

– Oooo, Auschwitz…

No, păi când îl ai pe cap pe unul care se crede şeful statului (cine ştie, azi-mâine se crede Nea Bulă Ion), funcţie neprevăzută de Constituţia României, cum să nu zici:

– Oooo, Iliescu…

Florin Silea