Ediţia a Vgolf-club-paul-tomita-pianu-de-jos-foarte-micI-a a competiţiei de golf „Alba Golf Challenge” se va ţine în data de 24 aprilie 2010. Competiţia se va desfăşură pe terenul Clubului de Golf „Paul Tomiţă” din Pianu de Jos.

Obiectivul general al proiectului „Alba Golf Challenge” este crearea şi promovarea unui eveniment cu caracter turistic pentru captarea atenţiei, la nivel naţional şi internaţional, asupra judeţului Alba, sprijinind astfel dezvoltarea sectorului turistic.

Faptul că turneul „Alba Golf Challenge” se situează în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Golf între primele turnee ca importanţă, face ca această competiţie să fie bifată de către cele mai mari cluburi de golf din ţară.

La cea de-a VI-a ediţie „Alba Golf Challenge” au fost invitaţi să participe cei mai importanţi jucători de golf din ţa ră.

Printre participanţii fideli la competiţie se numără oameni de afaceri români şi străini, dar şi reprezentanţi ai domeniului artistic.

Până în prezent sunt înscrişi în competiţie peste 30 de jucători, printre care membrii familiei Coman, Viorel şi Laurenţiu, câştigătorii Trofeului „Alba Golf Challenge” la ultimele două ediţii.

 

Pianu de Jos, Clubul de Golf „Paul Tomiță”, 24 aprilie 2010

stema-judetului-alba-foarte-miccompetiţie sub egida F.R.G.stema-federatia-romana-de-golf-foarte-mic

Pentru participarea la această competiţie înscrierile se vor face:

– e-mail: office@golfclubpaultomita.ro

– prin telefon: 0750 990 200; 0788 479 262

– direct la secretariatul Clubului de Golf „Paul Tomiță”.

CATEGORII:

Domni                                                 Doamne                                          Juniori

Stableford                                                     Stableford                                                    Stableford

*HCP    0-18                                                 *HCP  0-36

*HCP  19-36

 

PROGRAM

Sâmbătă, 24 aprilie 2010

Ora 8:30 şedință tehnică – Casa Clubului de Golf

Ora 9:00 competiţia de golf – Terenul de golf „Paul Tomiţă”

Ora 15:30 festivitatea de premiere – Terenul de golf „Paul Tomiţă”

REGULAMENT

Înscrierea participanţilor

Evenimentul este un turneu „OPEN”, înscrierea fiind liberă. Se pot înscrie în competiţie toţi jucătorii de golf amator legitimaţi la unul dintre cluburile de golf membre ale Federaţiei Române de Golf sau Federaţiei Internaţionale de Golf.

Înscrierile se fac până în data de 23 aprilie, la ora 12:00, la Clubul de Golf „Paul Tomiţă”. Cei care se înscriu după această oră vor fi trecuţi pe o listă de aşteptare, putând ocupa unul dintre locurile rămase libere prin neprezentare.

Taxa de participare pentru membrii Clubului de Golf „Paul Tomiţă” este de 50 de lei pentru seniori şi 25 de lei pentru juniori, iar taxa green-free este de 100 de lei seniori şi 50 de lei pentru juniori. Aceasta se achită direct către Clubul „Paul Tomiţă” înainte de începerea competiţiei.

Handicapul maxim admis este 36, înregistrat la Federația Română de Golf, la data competiţiei, pentru jucătorii români. Vârsta minimă pentru înscriere este de 16 ani pentru categoria „Domni” – „Doamne” şi de 8 ani pentru categoria „Juniori”.

Premii acordate:

· TrofeulAlba Golf Challenge”- se acordă pentru premiul BRUT

· Categoria I: – premiul I

                     – premiul II

                     – premiul III

· Categoria a II-a: -premiul I

                            – premiul II

                            – premiul III

· Categoria „Doamne”: – premiul I

· Categoria „Juniori”: – premiul I

Premii speciale

· Longest Drive – 1 premiu

· Nearest to the Pin – 1 premiu

Trofeul „Alba Golf Challenge” este un trofeu transmisibil. Acesta se acordă câştigătorului premiului BRUT. Dacă un jucător câştigă de 3 ori competiţia, trofeul rămâne în posesia lui.

Juriul turneului:

Director turneu- Nicolae Ursu, directorul Clubului „Paul Tomiţă”

Comisia sportivă: Alexandru Bărbat, Laurenţiu Coman, Iulian Străjan

Arbitru: Antonio Molteni

Condiții de reținut:

1. Competitorii trebuie să fie amatori, aşa cum este specificat în regulamentul statutului de amator.

2. Turneul „Alba Golf Challenge” se va disputa pe 18 trasee, în sistemul Stableford, şi se va juca conform cu Regulamentului de golf aprobat de Royal & Ancient Golf Club of St. Andrews şi în concordanţă cu regulamentul local aprobat de Comisia sportivă a competiţiei.

3. Dacă un jucător nu se prezintă la start într-un interval de 5 minute de la ora lui de start, va fi descalificat.

4. Flighturile vor pleca simultan de la toate cele 18 teeuri.

5. Flighturile vor fi stabilite de Comisia sportivă.

6. Flighturile se vor stabili plecând de la lista de jucători înscrişi până la data limită.

7. Nu se vor admite mai mult de 3 lovituri peste parul găurii.

8. Competitorii care se luptă la egalitate pentru primul loc vor juca gaură cu gaură la baraj pentru a se determina învingătorul.

9. Jucătorii se vor deplasa pe teren prin mers, fără ajutorul carturilor.

10. Orice dispută trebuie semnalată arbitrului şi Comisiei sportive, care o vor rezolva în concordanţă cu Regulamentul de golf, aşa cum este stipulat în Regulamentul aprobat de Royal and Ancient Golf Club of St. Andrew. Dacă nu este posibilă soluţionarea disputei, arbitrul de joc va informa Comisia de organizare a turneului.

11. Contestaţiile se pot depune în termen de maxim 15 minute după comunicarea rezultatelor.

George Şinca,
purtător de cuvânt al Consiliului judeţean Alba