magic-circle-festival-at-metalcamp-poster După primele 3 ediţii organizate în Germania, într-o localitate foarte greu de găsit, Magic Circle Festival organizat de Manowar se ţine anul acesta în 11 iulie în Tolmin (Slovenia), închizând Metalcamp, festival care ţine între 5 şi 10 iulie. Cele două manifestări au bilete separate. Ambele includ camping, dar pentru parcare se plăteşte separat la Metalcamp, în timp ce la MGF este inclusă în preţul de 60 de euro + 10 € comision.

Cum în aceeaşi zi se va desfăşura finala Campionatului Mondial de Fotbal, metaliştii vor beneficia de un eran gigantic pentru a o urmări şi imediat după încheierea acesteia vor zgudui scena cei autointitulaţi „Kings of Metal”, adică Manowar.

Pe lângă Manowar până acum sunt confirmate trupele: Holyhell, Metalforce (ambele impresariate de către firma de management a Manowar, Metal Circle Music, înfiinţată şi prezidată chiar de basistul Joey DeMaio), Crosswind, Arch Enemy, Virgin Steele şi Kamelot.

Deşi festivalul este în 11 iulie, MCM le recomandă fanilor să vină din 9, pentru a avea un weekend distractiv. Iar duminica se va desfăşura sub sloganul: „Beer, Football, Party and Metal”.  „What more do you want?”, întreabă cei de la MCM.

Informaţii suplimentare de la MCM

Virgin Steele «devine treptat un fenomen metal european», potrivit allmusic.com, şi Magic Circle Festival IV este mândru să anunţe includerea lor în lista de la Tolmin, Slovenia, în 11 iulie 2010. De-acum clasicele albume ale Virgin Steele, Noble Savage şi The Marriage of Heaven and Hell au fost considerate «capodopere de metal romantic» şi dedicarea metalului face să se potrivească perfect pentru Magic Circle Festival IV @ Metalcamp.”

„Cu lansarea Ghost Opera în 2007, grupul de metal simfonic Kamelot, din Tampa, Florida, a devenit «unul dintre cel mai greu de categorisit de pe scena metal».  […] Veniţi şi vedeţi cum cinstesc moştenirea metalului «metaliştii intelectualului» (n.r. «thinking man’s metallists» în original)”.

„Formaţia suedeză de death metal melodic Arch Enemy a provocat vâlvă semnificativă în lume de-a lungul ultimilor ani cu albume ca Doomsday Machine şi Rise of the Tyrant.”

Florin Silea