Proiectul nominalizat de România, „Diversitatea cere creativitate”, al asociaţie studenţeşti AEGEE, Filiala Sibiu, a fost conceput şi pus în practică de un grup de studenţi în câteva ţări europene.
În decursul unor seminarii şi ore de activităţi creatoare au dezbătut şi ilustrat problemele minorităţilor europene. Juriul a fost impresionat şi de concluziile studenţilor, prezentate prin mesajul imaginilor realizate printr-o tehnică nouă, de „filmare pe masă” (tabletop movies). De altfel, juriul din acest an a avut o sarcina dificilă: cele 9 proiecte care au concurat din partea României au impresionat fiecare prin seriozitate şi perseverenţă; au fost proiecte la care s-a muncit şi se munceşte în continuare, uneori ani de zile. Există proiecte care au impresionat prin ingeniozitate, cum este cel al soluţiei de implicare a cetăţenilor în dezvoltarea politicilor publice, sau proiecte care arată dedicaţie şi curaj, cum sunt cele care implică tinerii cu handicap, sau proiecte îndemnând la atitudine civică, precum sunt cele prin care elevii mobilizează cetăţenii la alegerile europene, sau proiectul care doreşte să iniţieze o „revoluţie silenţioasa” de modernizare a României. În sfârşit, sunt şi proiecte care au impresionat prin scopurile bine definite, amploare şi organizare exemplară, cum au fost festivalul cultural şi concursul de inginerie.
Proiectul „Diversitatea cere creativitate” al asociaţiei AEGEE Sibiu va intra în următoarea fază în competiţie cu celelalte 26 de proiecte din celelalte state membre. Un juriu la nivel european – compus din preşedintele Parlamentului European, alţi 3 europarlamentari şi 4 reprezentanţi ai Fundaţiei Premiului Internaţional Charlemagne – va selecta proiectul câştigător la 13 aprilie 2010.
Câştigătorul premiului întâi va primi 5.000 de euro în cadrul unei ceremonii de premiere organizată la Aachen, în Germania, la 11 mai 2010, iar câştigătorii premiilor 2 şi 3 vor primi 3.000 de €, respectiv 2.000 de €.
Competiţia pentru Premiul Charlemagne pentru Tineret este deschisă persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani al căror proiect înscris în concurs contribuie la promovarea unei mai bune înţelegeri între cetăţeni europeni din diferite state membre. Juriile naţionale, constând din cel puţin 2 membri ai Parlamentului European şi un reprezentat al unei organizaţii pentru tineret, selectează nominalizările la nivel naţional. Anul trecut câştigător a fost un proiect al unor tineri din Polonia intitulat „Europa are nevoie de tine!”, care a constat într-o serie de ateliere liceale organizate de către studenţi de la universitate.
Ancuţa Suciu, voluntar,
Centrul Europe Direct Alba Iulia,
Fundaţia PAEM Alba