Grupurile politice au salutat marţi decizia statelor membre de a deschide parţial spaţiile aeriene din Europa. În dezbaterea aferentă, grupul PPE a subliniat impactul economic sugerând ideea de a oferi sprijin financiar companiilor aeriene din bugetul UE. Socialiştii, liberalii şi grupul verzilor consideră necesară îmbunătăţirea reţelei de transport feroviar în Europa ca alternativă la transportul aerian.
Secretarul de stat spaniol Diego López Garrido, în numele Consiliului, a declarat că perturbarea traficului aerian a devenit „o criză serioasă şi neaşteptată” în Europa. Chiar dacă Uniunea nu dispune de multe competenţe în acest domeniu, statele membre au generat un răspuns „coordonat şi dinamic”, a subliniat acesta.
Luni seara s-a desfăşurat o videoconferinţă a miniştrilor de transport care au adoptat în unanimitate propunerea Eurocontrol de a verifica calitatea aerului la fiecare şase ore şi de a oferi statelor membre informaţii viabile cu privire la deschiderea anumitor coridoare de zbor. Urmează a fi stabilite trei zone: o zonă cu interdicţie totală de zbor, o zonă deschisă traficului aerian şi o zonă intermediară, afectată într-o anumită măsură de norul de cenuşă vulcanică. În orice caz: „Statele membre trebuie să facă eforturi susţinute pentru a convinge cetăţenii să folosească mijloace de transport alternative pe durata crizei”, a conchis demnitarul spaniol.
Salutând decizia Eurocontrol privind deschiderea parţială a spaţiului european, Siim Kallas, comisarul european pentru transport, a subliniat necesitatea unui răspuns european coordonat: „Siguranţa se află pe primul loc şi nu poate exista nici un compromis în acest sens.” El a reliefat rolul limitat al Comisiei Europene în acest domeniu deoarece decizia de închiderea a spaţiului aerian este de natură interguvernamentală şi se bazează pe evaluarea experţilor independenţi. În final, comisarul a solicitat o punere eficientă în aplicare a pachetului „Cerul european unic”, precum şi a drepturilor pasagerilor prevăzute în legislaţia europeană.
„Fără trafic european societatea şi economia europeană se află în mare dificultate”, a declarat Corien Wortmann-Kool (NL), în numele grupului PPE. Abordarea care pune accent pe siguranţa aviaţiei este importantă, dar la fel de important este să se deschide spaţiul aerian european cât mai curând posibil, a mai subliniat aceasta. Companiile aeriene au suferit pierderi imense, inclusiv din cauza compensării pasagerilor. „Este corect ca toate aceste costuri să fie suportate de companii? Oare nu ar trebui să se ofere sprijin financiar din bugetul UE?” s-a întrebat doamna Wortmann-Kool.
Liderul grupului S&D, Martin Schulz, a subliniat „dimensiunea umană a acestei crize”, zeci de mii de pasageri aflându-se în prezent în toate colţurile lumii. El s-a referit şi la pierderile companiilor europene, care, din cauza crizei actuale, au fost mai grav afectate decât în urma atentatelor din 9/11. Necesitatea unor sisteme de transport alternative la nivel european, inclusiv interoperabilitatea sistemelor feroviare naţionale, este evidentă.
„Natura s-a dovedit mai puternică decât tehnologia”, a spus Gesine Meissner (ALDE, DE), din partea grupului liberalilor. În plus, „după 20 de ani de discuţii despre o piaţă unică a transporturilor şi un «Cer unic european», există destul de puţine realizări. Nu există nici o posibilitate de a rezerva un bilet de tren pentru o călătorie din nordul în sudul Europei", a spus eurodeputata. Din punctul de vedere al pasagerilor „răspunsul nu a fost satisfăcător”.
În numele grupului verzilor, Michael Cramer (DE) a prezentat mulţumirile grupului său pentru decizia de a închide spaţiul aerian european, atâta vreme cât „siguranţa, şi nu profitul, trebuie pusă pe primul loc”. El a declarat că această situaţie a subliniat importanţa unor investiţii suplimentare în cel mai sigur şi mai durabil mod de transport: calea ferată.
Peter Van Dalen (NL), din partea grupului conservatorilor şi reformiştilor, a criticat autorităţile europene pentru a fi fost prea rigide, închizând spaţiul aerian atât de repede. Eurodeputatul a salutat decizia de a deschide parţial anumite coridoare de zbor şi a reamintit că testele de zbor au arătat că reluarea zborurilor se poate face în siguranţă.
Lothar Bisky (GUE/NGL, DE) a apreciat „decizia autorităţilor de securitate de a nu se juca cu vieţile oamenilor” şi a cerut încheierea unui „acord obligatoriu din punct de vedere legal” cu companiile aeriene pentru a da asigurări că nu vor exista concedieri sau reduceri salariale.
Francesco Speroni (IT), reprezentând grupul EFD, a declarat că autorităţile au reacţionat prea încet faţă de evoluţia situaţiei, închizând aeroporturile atunci când norul de cenuşă ieşise deja din spaţiul lor aerian. „Trebuie să evităm interzicerea în bloc a zborurilor, a spus deputatul european, şi să ne concentrăm pe luarea măsurilor specifice şi adecvate”.
Serviciul de presă al Parlamentului European