Finalizarea pieţei interne, sustenabilitatea datoriilor publice şi o politică de coeziune care dispune de o abordare ascendentă sunt decisive pentru ca strategia UE 2020 să aibă succes, sunt de părere deputaţii europeni care au adoptat joi o serie de rezoluţii. Supunerea la vot a rezoluţiei privind strategia UE 2020 a fost amânată pentru sesiunea din iunie, cu 342 voturi pentru, 270 împotrivă şi 9 abţineri.
Uniunea Europeană ar trebui să adopte până în 2011 un „Act privind piaţa unică”, prin care să se stabilească priorităţile pentru crearea unei economii de piaţă socială competitivă, ecologică. Acest act ar trebui să acopere atât iniţiative legislative, cât şi nelegislative, se arată în rezoluţia elaborată de Louis Grech (S&D, MT) şi adoptată cu 578 voturi pentru, 28 împotrivă şi 16 abţineri.
Deputaţii solicită o abordare mai integrată a pieţei interne, care să fie orientată către cetăţeni. Pentru consolidarea acesteia este esenţial ca strategia UE 2020 să menţină dimensiunea socială a modelului UE, oferind totodată Uniunii avantajele competitive de care are nevoie. Această poziţie a Parlamentului vine ca răspuns la raportul referitor la revitalizarea pieţei interne, redactat de Mario Monti, la solicitarea preşedintelui Comisiei, José Manuel Barroso.
Finanţe publice sănătoase
Deputaţii au mai adoptat o rezoluţie cu privire la sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, prin care se solicită prioritizarea supravegherii datoriilor publice, iar Comisia ar trebui să evalueze calitatea datoriei publice a statelor membre prin iniţierea de studii. Concomitent, „credibilitatea finanţelor publice în cadrul statelor membre necesită guvernanţă statistică efectivă şi cu adevărat independentă, precum şi supraveghere adecvată din partea Comisiei”, consideră deputaţii europeni. Ei subliniază că supravegherea pieţelor financiare este necesară pentru a garanta „sănătatea" pe termen lung a bugetelor naţionale.
Întrucât lipsa unei guvernanţe statistice efective sau a instituţiilor statistice independente subminează integritatea şi sustenabilitatea finanţelor publice la nivelul statelor membre, deputaţii solicită supraveghere adecvată din partea Comisiei.
Rezoluţia PE a fost adoptată cu 302 de voturi pentru, 275 împotrivă şi 34 de abţineri. De menţionat că raportorul Liem Hoang Ngoc (S&D, FR) şi-a retras numele său în calitate de raportor al acestei rezoluţii, adoptată sub forma actuală, considerând că reprezintă o lovitură la adresa cetăţenilor. „PPE şi liberalii vor ca cetăţenii să plătească pentru această criză”.
Politica regională, cercetare şi dezvoltare
Rezoluţia elaborată de Ricardo Cortés Lastra (S&D, ES) referitoare la contribuţia politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona şi a obiectivelor Strategiei UE2020 reliefează importanţa implicării autorităţilor regionale şi locale, precum şi a actorilor provenind din societatea civilă, în procesul de implementare a strategiei UE2020.
În rezoluţia redactată de Lambert Van Nistelrooij (EPP, NL) (adoptată cu 550 de voturi pentru, 18 împotrivă şi 36 de abţineri) deputaţii se exprimă în favoarea creării mai multor sinergii între fondurile UE dedicate cercetării şi inovării, fondurile pentru dezvoltarea regională şi cel de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare.
Creşterea economică sustenabilă devine din ce în ce mai dependentă de capacitatea economiilor regionale de inovare şi de investiţii în tehnologii noi, se mai arată în rezoluţia PE.
Serviciul de presă al Parlamentului European,
Redacţia română