celelalte-cuvinte-silver-church-15-dec-2010 The Silver Church s-a dovedit neîncăpător pentru fanii trupei Celelalte Cuvinte, miercuri, 15 decembrie. Concertul aniversar Celelalte Cuvinte29 de ierni a reprezentat încununarea a 29 de ani de carieră a uneia dintre cele mai iubite trupe rock din România. Showul, de peste trei ore, s-a ţinut cu casa închisă.

Formaţia orădeană a urcat pe scenă în ovaţiile publicului la ora 21:30, pe acordurile unui intro conceput special pentru acest spectacol. Vizibil emoţionaţi, dar într-o formă de zile mari, Călin Pop (ch., voce), Marcel Breazu (bas, backing vocal), Tiberiu Pop (clape, b. vocal) şi Leontin Iovan (tobe) au început concertul cu piesa Despre suferinţe de iarnă, o adevărată raritate în repertoriul live al trupei. O altă surpriză a fost apariţia pe scenă a inginerului de sunet Ovidiu Roşu, care de această dată a părăsit pentru scurt timp pupitrul de mixaj pentru a cânta la vioară cu colegii săi de trupă.

Au urmat Aşa e viaţa mea şi Neam blestemat, după care Celelalte Cuvinte a oferit o nouă surpriză publicului: cinci piese într-o interpretare semiacustică: O să am, Cina dragonului, Pasărea de plumb, Comoara şi Cel din răsărit.

celelalte-cuvinte-calin-pop-silver-church-15-dec-2010 Prima parte a concertului s-a încheiat cu Armaghedon, iar Celelalte Cuvinte a părăsit scena pentru 15 minute, în aplauzele publicului.

Cea de-a doua parte a adus o serie de piese celebre ale trupei, ca: Zmeie, Boala de gânduri, Fântâna, Despărţire, La ceas târziu şi Un sfârşit e un început. Publicul a cântat vers cu vers alături de Călin Pop piesa Dacă vrei, iar la ora 00:00 sala a răsunat de un spontan La mulţi ani, cântat în cor de cei 900 de fani prezenţi la concert.

După cum a promis în cadrul altor concerte, trupa a adus aşteptata piesă Lupii, cântată în acompaniamentul sălii, care reproducea limbajul animalelor feroce.

Vizibil impresionaţi de căldura fanilor, membrii trupei Celelalte Cuvinte au oferit un concert pe măsură, cântat cu toată dăruirea. După aproape trei ore showul aniversar s-a încheiat cu un bis cerut cu insistenţă de public. The Silver Church a răsunat de mult aşteptata Iarbă prin păr, urmată de o suită melancolică alcătuită din Scrisori iubite, Rămâi şi Gong.

Concertul din 15 decembrie a arătat, din nou, esenţa trupei Celelalte Cuvinte29 de ani de muzică creată şi cântată cu dragoste, dedicată în întregime fanilor, 29 de ani de carieră fără compromisuri.

Organizatorii şi trupa Celelalte Cuvinte doresc să mulţumească celor care au susţinut acest eveniment:

Publicului

Clubului The Silver Church,

Partenerilor media (RockFm, Jurnalul Naţional, Şapte Seri, Metalhead, RockOn, România Liberă, BestMusic, Iconcert, Metropotam),

Hotelui Ibis (Gara de Nord)

Reţeaua Eventim.

Organizator: Gala MGMT&PR

Gabriela David,
Managing Director,
Gala MGMT&PR