Pentru prevenirea apariţiei unor incidente pe pârtiile de schi şi traseele turistice, jandarmii montani aduc în atenţie câteva reguli pe care iubitorii muntelui trebuie să le respecte în această perioadă:

– înainte de a pleca în excursie informaţi-vă asupra: itinerariului propus şi gradului de dificultate al acestuia, stării vremii, condiţiilor climatice locale, gradului de acoperire de către reţelele de telefonie fixe şi mobile;

– plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat (mijloc de comunicare, lanternă, sac de dormit, termos, trusă de prim ajutor, etc.);

– nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;

– informaţi cabanierul asupra traseului ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor lăsând datele dumneavoastră în acesta;

– alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;

– folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;

– în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;

– apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la lucratorii Salvamont. Respectaţi indicaţiile acestora;

– nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;

– nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele şi indicatoarele.

Schiatul şi snowboardingul sunt distractive doar dacă ţinem seama de cei din jur. În acest sens, conform Regulamentului Federaţiei Internaţionale de Schi, jandarmii de la posturile montane reamintesc:

1. Gândiţi-vă la siguranţa celorlalţi schiori. Este responsabilitatea fiecăruia să nu schieze într-un mod periculos şi să nu devină un pericol pentru cei din jur.

2. Atunci când schiaţi trebuie să luaţi în considerare vremea, zăpada şi starea pârtiei.

3. Dacă vă aflaţi într-o zonă mai înaltă, cu vizibilitate bună, trebuie să vă calculaţi traiectoria de coborâre pentru a nu-i pune în pericol pe schiorii care alunecă în faţă.

4. Vă puteţi schimba direcţia de mers în sus sau în jos, în stânga sau la dreapta, dar în acest caz trebuie să vă păstraţi o distanţă suficientă faţă de ceilalţi schiori, luând în considerare faptul că şi ei pot face anumite manevre.

5. În caz de ciocnire cu alţi schiori trebuie să vă opriţi şi să vă asiguraţi că nimeni nu a fost rănit. Înainte de a începe să vă îndepărtaţi de locul ciocnirii este recomandat să vă asiguraţi că pista este liberă pentru a nu vă pune în pericol pe dumneavoastră sau pe ceilalţi turişti. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul unor scurte opriri.

6. Evitaţi să vă opriţi în locuri strâmte sau cu vizibilitate redusă. În caz de rănire este recomandat să părăsiţi zona cât mai repede posibil, pentru a evita o ciocnire cu ceilalţi schiori.

7. Trebuie să folosiţi întotdeauna marginile pârtiei pentru a merge, fie că aveţi schiurile în picioare sau nu.

8. Trebuie să fiţi atenţi şi să respectaţi semnificaţia semnelor indicatoare.

9. În eventualitatea unui accident, orice schior aflat în apropiere trebuie să-şi ofere ajutorul.

10. În cazul unui accident (fie că l-aţi cauzat sau nu) sunteţi obligat să vă daţi numele şi datele de contact.

Totodată, jandarmii montani atrag atenţia asupra respectării prevederilor legale referitoare la amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agreement, aşa cum sunt reglementate de Hotărârea guvernului nr. 263 din 22 februarie 2001 republicată. În acest sens sfătuiesc cetăţenii să nu folosească automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul (snowmobil), fără drept, pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement, să nu coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale şi să nu acceadă pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând alt echipament decât cel adecvat pentru practicarea schiului şi snowboardingului deoarece pot fi sancţionaţi cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei pentru prima situaţie şi cu amendă de la 25 la 200 de lei pentru celelalte două.

În caz de accident anunţaţi Salvamontul sau Jandarmeria Montană prin apel la 112, specificând următoarele: datele de identificare ale solicitantului; ce s-a întâmplat; câte persoane au nevoie de ajutor; unde sunt persoanele aflate în dificultate; când s-a produs accidentul.

Căpitan Ovidiu Cosmin Jurcoveţ,
ofiţer informare şi relaţii publice,
Inspectoratul de jandarmi judeţean Alba