Asociaţia Filantropia Ortodoxă Târgu-Mureş deschide sâmbătă, 29 ianuarie 2011, ora 12, la sediul din Târgu Mureş situat pe str. Andrei Şaguna, nr 2A, un cabinet de consiliere psihologică gratuită cu următoarele servicii:
Consiliere psihologică individuală
Vizează modurile personale de a face faţă problemelor de viaţă, precum şi înlocuirea unor strategii nesănătoase de adaptare cu unele sănătoase. Creşterea acceptării de sine, dezvoltarea unor sentimente pozitive faţă de sine şi ceilalţi prin înţelegerea motivelor conştiente şi mai puţin conştiente care fac o persoană să simtă şi să acţioneze într-un anumit fel.
Consiliere psihologică a copilului şi adolescentului
Intervenţie care foloseşte mijloacele de expresie tipice vârstei copilului în scopul ameliorării capacităţilor lui de a comunica si a relaţiona cu ceilalţi, cu adulţii şi de a face faţă armonios exigenţelor vârstei în familie, şcoală, societate.
Consiliere psihologică familială
Se adresează întregii familii pentru înţelegerea perturbărilor care apar între membrii acesteia în situaţii sensibile precum:
-suferinţe în situaţii de separare sau/şi divorţ;
– decesul unui membru al familiei, pierdere care afectează psihologic pe toţi membrii familiei, indiferent de vârstă ori relaţia avută cu persoana respectivă;
– dificultăţi de comunicare, diverse conflicte între membrii familiei: părinţi – copii; părinţi – bunici; copii – bunici;
– izolări afective şi trăirea sentimentului de înstrăinare faţă de ei şi de propria familie;
– înţelegerea particularităţilor de vârstă, a acelor caracteristici aparte întâlnite la noile generaţii tinere pentru o mai bună relaţionare părinte – copil etc.
Echipa de consilieri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrului este formată din psihologii Daniela-Ana Ilioasa şi Gina Stanciu. Programări se fac în zilele de marţi şi miercuri între orele 12 – 15, la telefon: 0771260924, la care va răspunde preotul Ştefan Matyas, ne-a precizat părintele inspector Petru-Laurenţiu Sala, director executiv al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Târgu-Mureş.
Mihai Mocan,
redactor Radio Reîntregirea Alba Iulia