marius-pop Florin Silea: Mai repede am intrat în contact pentru un interviu cu cei de la Manowar decât cu tine… Cu ce eşti atât de ocupat? 
Marius Pop: M-a tot bătut la cap iubita mea că nu îmi fac destul timp pentru ea, aşa că azi, cu ocazia celei de-a doua aniversări a noastre, am stat toată ziua împreună, inclusiv în studiou, după care am luat cina împreună.
Ideea e că ne pregătim încet, încet pentru cel de-al doilea disc. Dar nu ne grăbim foarte tare să-l terminăm pentru că vrem să se ridice cel puţin la nivelul primului disc.

– Scuze că am stricat un moment aşa romantic! Dar ştii cum e presa… Până să ajungem la zilele noastre, să mergem puţin în istoria „antică”.
– Stai liniştit, eu îmi cer scuze că te-am făcut să aştepţi!

– Poate nu tot Globul ştie că tatăl tău este binecunoscutul chitarist Călin Pop, de la celebra formaţie Celelalte Cuvinte. Cât a contat acest fapt în orientarea ta spre chitară?
– În primul rând am început să bat la tobe, apoi am învăţat să cânt la chitară.

– Aha, ţi s-a tras de la unchiul Tinu, poreclit în tinereţe „Animal” (după toboşarul de la The Muppet Show) şi „Meserie”, bateristul aceleiaşi formaţii?
– Cred că da! 🙂 Călin a fost mereu un exemplu pentru mine, să nu mă înţelegi greşit, dar mai degrabă aş spune că am învăţat să cânt singur la chitară.

– Nu ştiu, poate e impresia mea greşită, dar ai puţine influenţe în stilul de-a cânta de la Călin…
– Influenţe sunt, dar totuşi suntem diferiţi ca şi concepţie muzicală şi spun asta pentru că m-am apucat de jazz la o vârstă fragedă.

– Da? Eu prima dată când te-am auzit erai într-o trupă rock.
– Da, pentru că la acea vreme nu îmi găseam colegi de trupă care să guste jazzul. Dar de atunci multe s-au schimbat…

– Nu mai ştiu cum se numea formaţia, dar pe urma ştiu c-ai fost la Conexiuni.
– Prima mea formaţie s-a numit Gral, la Conexiuni am cântat acum vreo 3 ani.

– După ce vom afla şi când ai trecut la chitară şi de ce ai abandonat tobele, vom veni la zilele noastre…
– Am abandonat toba pentru că găsisem un tobar mult mai bun decât mine. Prin chitară am simţit că pot să îmi exprim emoţiile mult mai bine.

m-theory-garantat100-decembrie2010-2 – Da, are logică… De unde a apărut M-Theory şi de când? Grafia corectă este M-Theory, ca magazinul de muzica online? Presupun că n-aveţi nici o legătură cu respectivul magazin.
– M theory este o teorie din fizică de care eram pasionat la momentul respectiv, atât eu cât şi Mihai Ardelean, colegul meu de la clape, care a venit cu ideea numelui, şi cum eu sunt Marius iar principalii colaboratori pe album sunt Mihai (Ardelean) şi Marcel (Moldovan), numele de M Theory sună cu atât mai bine.

– Ceilalţi membri cine sunt?
– Alex Racoviţă – clape, Marcel Moldovan – tobe, Dan Georgescu – bas, Mihai Ardelean – clape. Pe album au mai colaborat mulţi muzicieni din România foarte talentaţi, iar live am fost ajutaţi şi de către Răzvan Cojanu – bas.

– Sunteţi toţi orădeni? Cum a tunat şi v-aţi adunat?
– Cu toţi am fost coleg în diversele formule de jazz şi rock în care am mai cântat. Sunt muzicieni din toată ţara.

– Repetiţiile unde le faceţi?
– Studiem fiecare individual, nu repetăm foarte mult împreună. La nivelul la care se găseşte fiecare şi dată fiind muzica pe care o cântăm, ce se bazează foarte mult pe spontaneitate, nu e nevoie de foarte multe repetiţii.

– Totuşi, trebuie să recunosc că sunaţi foarte închegat şi că atât tatăl tău, cât şi Steve Vai au avut dreptate când v-au apreciat. Apropo, cum aţi ajuns să-i cântaţi „la ureche” lui Vai şi ce-aţi simţit când v-a lăudat?
– Toţi muzicienii cu care colaborez sunt cei mai talentaţi şi căutaţi instrumentişti din România. Marcel Moldovan a fost o alegere firească a lui Steve Vai atunci când el şi-a căutat instrumentişti români cu care să cânte în turneul din România şi Italia din toamna anului trecut.

– Aha, deci s-a mers pe pile, ha, ha!…
– Daaaa, tot pe „pilele” acelea ne-a chemat şi Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%, inclusiv la emisiunea la care a fost invitat Steve Vai. 🙂

– Mărturisesc că dacă vă ţineaţi de rock puteam să zic şi eu că aici sunt influenţe de nu ştiu une, pasajul ăsta aduce cu nu ştiu ce, însă în materie de jazz-rock cunştinţele mele se limitează la Weather Report, de care a auzit tot ţâncul… Prin urmare, aveţi influenţe?
– Fiecare vine cu bagajul de cunoştinţe şi, inevitabil, de influenţe pe care le-a dobândit în decursul timpului şi al studiului, dar încercăm ca muzica noastră să fie cât mai liberă şi cât mai originală.

– Acum ascult First Step din siteul tău, chitarist.ro. Pe când second step?
– The secod step va fi o scară întreagă. 🙂

– Dublu? Triplu album?
– Nu ne-am impus un termen limită, dar mare parte din material este compus şi trebuie doar structurat şi imprimat.

– Deci, deocamdată fanii trebuie să se mulţumească să cumpere First Step. Se găseşte şi prin librării?
– Albumul este distribuit prin cele mai importante reţele internaţionale de distribuţie digitală de muzică: iTunes, Amazon, Cd Baby, eMusic etc.

– Deci se poate cumpăra cu cardul. Este CD sau descărbabil?
– Se poate şi descărca, şi cumpăra fizic de la CD Baby.

– La ce preţ?
– În jur de 10 $.

– Şi cum merg vânzările? Presupun că sunt mai mulţi doritori de dincolo decât din România.
– Este în topul vânzărilor din categoria jazz-rock fusion la iTunes, eMusic şi CD Baby. Majoritatea cumpărătorilor sunt din străinătate.

– Ia te uită!, mai sunt oameni care recunosc un „album de colecţie”, cum zicea Radu Theodor – realizatorul Metronomului de la Europa liberă după asasinarea lui Cornel Chiriac – despre albumele care merită să fie cumpărate.
Şi pe plan profesional? Că presupun că nu trăieşti doar din muzică. Parcă erai la ceva facultate de management sau marketing?
– Am terminat electronica, dar trăiesc numai din muzică. Pe lângă M Theory cânt cu Smiley şi am fost instumentist de concert şi de studiou pentru multe nume importante din industria muzicală din România. De asemenea, sunt profesor de chitară şi am elevi din România şi sunt instructor la GuitarMasterclass.net.

– Tatăl tău cred că n-are nimic împotrivă. Dar pe linie maternă ai sprijin sau mama ta şi-ar fi dorit să rămâi la electronică?
– Familia mea mă sprijină necondiţionat.

– Anul trecut ai avut un an foarte bun profesional: locul 3 la Concursul internaţional de chitară de la Bucureşti (organizatorul, dacă îmi aduc bine aminte, te-ar fi vrut pe locul I), un album foarte bun, apariţia în aceeaşi emisiune cu Steve Vai; pentru acest an ce-ţi doreşti?
– Să realizăm un turneu internaţional şi să terminăm pe fundal imprimarea noului disc.

– Pe fundal?
– Muzica noastră trebuie scoasă în afara graniţelor ţării.

– Aha, deci în primul rând turneul şi în planul doi discul.
– În străinătate există piaţă mult mai mare pentru acest gen muzical. Al doilea album va veni pentru că este nevoie de continuitate şi pentru că mai avem multe de spus.

– De-a lungul timpului am ascultat câteva piese cântate cu Călin. Este vorba despre cele care nu sunt accesibile publicului larg. Mai aveţi timp să cântaţi împreună? Nu v-aţi gândit la un disc?
– Este timp, suntem tineri amândoi. 🙂

– Da. Apropo, tu câţi ani ai? 20 şi…
Pauză mai lungă.

– Bun, înţeleg că te-a speriat întrebarea, ha, ha!
– Relax 🙂 27.

– Mulţi înainte, alături de cine ţi-s dragi!
– Merci tare fain! 🙂

– Ca să nu vă stric şi mai mult seara, îţi propun să încheiem acest interviu aici şi să ne păstrăm forţele pentru o discuţie după turneul internaţional!
– Ok, merci! Sper să fie cât mai curând. 🙂

sursa foto Marius Pop (în tinereţe): siteul chitarist.ro
sursa foto M Theory: emisiunea Garantat 100%