Premiul Parlamentului European pentru Jurnalism va fi acordat pentru a patra oară în anul 2011. Acest premiu va fi decernat jurnaliștilor care au prezentat teme europene majore sau au promovat o mai bună înțelegere a instituțiilor UE şi a politicilor UE. Jurnaliștii își pot depune candidaturile începând cu 15 ianuarie.

Premiul va fi acordat pentru patru secțiuni: presa scrisă, radio, TV şi Internet. Câştigătorul fiecărei secţiuni va primi  5.000 de euro.

Ziariştii se pot înscrie în perioada 15 ianuarie – 31 martie 2011 (inclusiv). Sunt eligibili pentru această competiţie jurnalişti în mod individual sau în echipe formate din maximum 5 persoane. Contribuţiile trebuie să fi fost publicate sau difuzate între 1 aprilie 2010 şi 31 martie 2011, în una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Toţi participanţii trebuie să fie cetăţeni sau rezidenţi ai unui stat membru al UE şi să fie jurnalişti profesionişti.

Un juriu național va selecta câştigătorii fiecărei categorii în fiecare stat membru al UE, în timp ce juriul de la Bruxelles, condus de către unul dintre vicepreşedinții Parlamentului European, va alege cei patru câştigători la nivel european. Premiul va fi acordat în octombrie 2011.

Formularele de înscriere, regulamentul competiției şi mai multe informaţii vor fi disponibile în siteul special dedicat acestui premiu, http://www.eppj.eu/view/ro/introduction.html

Laureaţii de anul trecut sunt jurnalişti din Ungaria, Polonia, Suedia şi Marea Britanie.

Serviciul de presă al Parlamentului European