Am aflat de prin presă că s-a șucărit Alina Dumitru pentru că Mircea Badea și Victor Ciutacu au taxat-o din cauză că n-a fost să voteze la referendum, pierzătoarea locului 1 la Olimpiada de la Londra declarând pentru Mediafax: "Nu am fost să votez, nu mă bag în situaţia politică, nu comentez. Olimpiada trecută, după ce am luat aurul, m-a sunat Băsescu, dar acum nu m-a mai sunat nimeni, nici Băsescu, nici Antonescu".
Oare ți-ai mai fi permis să nu mergi la votare dacă în 1989 (când votarea era „un drept și o obligație”) n-ar fi murit – alături de alți eroi – Radu Durbac și Florică Murariu (dacă nu știi cine au fost, aici poți afla niște informații http://frr.ro/2011/12/19/22-de-ani-fara-eroii-nostri/ și sunt convins că poți afla de la Octavian Morariu – cel care a fost să voteze; nu mă interesează ce a votat, important este că a votat – mult mai multe decât ți-aș putea spune eu)? Or fi așteptat și ei să-i sune vreun președinte pentru că și-au dat viața ca tu să poți spune: „Nu am fost să votez, nu mă bag în situaţia politică”? Ei bine, referendumul de duminică a fost tocmai pentru a nu mai ajunge ca românii să strige: „Vom muri și vom fi liberi!” și pentru ca sportivi ca Nadia Comăneci, artiști precum cei din formația Phoenix și mii de alți români să nu mai fie nevoiți să-și riște viața pentru a ajunge într-o țară cu libertăți cetățenești.
Spre deosebire de Ciutacu și de Badea, care au căutat să se justifice, mie – fiind de două ori interogat de către Securitate în liceu, deși eram secretar UTC pe clasă și unul dintre cei mai buni elevi (prima dată pe nedrept, deoarece nu ascultam Europa liberă – abia după interogatoriu m-am apucat s-o ascult cu religiozitate, Antena 3 nefiind pe vremea aceea…, ca să aflu cine este Paul Goma, despre care îmi povestise câte ceva nenea securistu’ – și a doua oară pentru că aveam abonament la revista Sinteza a Ambasadei SUA; eu le-am zis securiștilor că nu pot să renunț la el „fiindcă sunt chestii pe care nu le pot afla din altă parte”, dar revista n-am mai primit-o decât hăt după Revoluție, adicătelea după vreo 12 – 13 ani) – mi se rupe-n paișpe dacă cineva are altă părere sau se consideră jignit și pretinde scuze. De-aia am ieșit la Revoluție ca să am dreptul la opinie, nu ca să-mi mulțumească vreun președinte ori ca să-mi fie patria recunoscătoare!
Dar oare Obama s-o mai ocupa și de altceva sau stă toată ziua cu telefonul la ureche ca să-i felicite pe mulții campioni olimpici (nu luăm în calcul alte medalii) americani? Sau ei au rămas la vorbele lui J.F. Kennedy: „Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru ea!” și consideră că important este să fi dat tot ce-au putut pentru a se autodepăși, indiferent dacă le mulțumește sau nu cineva. Eu, de pildă, sunt foarte mândru de acest articol, indiferent dacă Alina Dumitru îmi va mulțumi vreodată sau nu. Eu, însă, le sunt recunoscător eroilor din decembrie 1989 pentru că datorită lor pot publica acest articol și îi mulțumesc lui Emil Constantinescu pentru că ne-a arătat cum trebuie să se comporte un președinte al unei țări democrate!
Florin Silea
