„Comisia a adoptat proiectul de buget pentru exercițiul financiar 2014 în valoare de 142,01 miliarde EUR în credite de angajament și de 135,9 miliarde EUR în credite de plată. Proiectul de buget pentru 2014 este cu aproximativ 6 % mai redus decât bugetul anului curent, atât în privința angajamentelor, cât și a plăților”, a informat Reprezentanța din România a Comisiei Europene.
Datele mai pot fi, însă, modificate pe parcurs, potrivit lui Janusz Lewandoeski, comisarul UE pentru Programare financiară și buget: „Am prezentat proiectul de buget acum întrucât Tratatul de la Lisabona prevede în mod expres obligația Comisiei de a face acest lucru până cel târziu la 1 iulie. Cu toate acestea, ne vom adapta propunerea ulterior, în funcție de rezultatul final al procedurii de adoptare a cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2014 – 2020”.
Știut fiind că Europa este în criză, bugetul a fost gândit în principal pentru a asigura fonduri necesare domeniilor care pot genera dezvoltare. Ca urmare, au crescut cu 3,3 % sumele pentru creșterea competitivității economice, astfel încât să poată fi create locuri de muncă pentru a duce la creșterea economică. Pentru aceasta au fost alocați 9 mld. de euro programului Orizont 2020 destinat cercetării și inovării, 3,6 mld. pentru generarea de locuri de muncă pentru tineri și 2 mld. de euro pentru prgramul Conectarea Europei.
În paralel continuă reducerea cheltuielilor administrative, Comisia propunând pentru al doilea an consecutiv reducerea cu 1% a personalului, obiectivul fiind ca în 5 ani acesta să fie redus cu 5%. S-a umblat însă și la bani, reducerea cheltuielilor administrative urmând a fi de 1,1%.
Concluzia Reprezentanței din România a CE este că: „Proiectul de buget pentru exercițiul financiar 2014 reprezintă 1,05% din VNB al UE în angajamente (față de 1,15 % în bugetul pentru 2013) și 1,01 % din acesta în plăți (1,1 % în 2013). Cu alte cuvinte, având în vedere că proiectul de buget pentru 2014 este echivalent cu un procent mai mic din bogăția anuală generată de statele membre, acesta reprezintă o reducere semnificativă atât în termeni absoluți, cât și relativi”.
Potrivit europarlamentarei Minodora Cliveti: „În calitate de membră a Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, care a monitorizat îndeaproape acest proces, consider ca o realizare a presiunilor făcute de această Comisie faptul că s-a decis acordarea sumei de 6 miliarde de euro, care a fost deja deblocată, pentru combaterea șomajului în rândurile tinerilor și această sumă se va majora până la 8 miliarde de euro, conform declarațiilor președintelui Consiliului, Herman Van Rompuy”.
Potrivit ultimelor date Eurostat invocate de către europarlamentara româncă, rata șomajul în rândurile tinerilor la nivelul UE este de 23,5%.
Depinde, însă, de fiecare stat cum va acționa pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor.
Potrivit aceluiași comunicat al europarlamentarei, din care am citat mai sus, în urmarea campaniei duse de către Comisie și de către organizații sindicale, patronale și asociații ale tinerilor, „[…] Consiliul European a decis alocarea sumei de 8 miliarde euro pentru asigurarea fermă ca în interval de 4 luni de la terminarea studiilor, tinerii europeni să aibă un loc de muncă garantat”.
Florin Silea