Deși încă nerefăcut complet după bronșită, Mark Cavendish a reușit să câștige etapa a 5-a a Turului Franței, Cagnes-sur-Mer – Marsilia, după ce a reușit – cu ajutorul echipei – să treacă peste cățărări și să-i întreacă la sprint pe norvegianul Edvard Boasson Hagen (Sky Procycling) și Peter Sagan, ajungând la a 24-a victorie în Turul Franței, la 10 victorii de legendarul Eddy Merckx. Belgianul a fost, însă, prins de 3 ori dopat de-a lungul carierei (chiar dacă nu în Turul Franței), pe când britanicul deloc, până acum, și nici nu planează suspiciuni asupra lui.
Omega l-a ajutat pe Cav până cu câteva sute de metri înainte de sosire, când a pornit în sprint, reușind să-l învingă și pe Andre Greipel, în fața căruia pierduse la sprintul intermediar.
Etapa a avut și două căzături în grup, în ultima parte, cea de-a doua fiind chiar în ultimii 500 de metri ai etapei. Din fericire, nici unul dintre favoriți nu a avut de suferit.
Au suferit însă cei 6 rutieri care au declanșat o evadare ce a durat vreo 200 de km și a fost prinsă cu circa 3 kilometri înainte de sosire. La un moment dat japonezul de la Europcar, Yukia Arashiro, chiar a devenit lider virtual în clasamentul general. Dar, la sfârșitul etapei liderul Simon Gerrans și-a păstrat Tricoul Galben.
O situație ieșită din comun a fost faptul că americanului Ted King, de la Cannondale, nu i s-a permis să ia startul, în ciuda solicitării echipei și a susținerii din rețelele de socializare. Acesta a fost exclus deoarece la contratimpul pe echipe din etapa a 4 a venit cu 7 secunde peste timpul limită. A fost însă greșeala echipei fiindcă King a rămas în urmă încă din primul kilometru, iar echipa n-a lăsat măcar un rutier lângă el, deși știa că se resimte după căzătura din prima etapă.
Florin Silea