Ceea ce părea de neînchipuit în urmă cu numai un deceniu, se petrece acum: tot mai mulți americani dau dracului SUA lui Obama. De ce? Pentru că în goana după bani, din cauza politicii economice dezastruoase, Administrația Obama a dat o lege prin care toate băncile de peste mări și țări trebuie să raporteze IRS (fiscul american) clienții americani pe care-i au.

Din cauză că e încâlcită și că încalcă legislațiile altor țări, FATCA – legea în cauză, Foreign Account Tax Compliance Act – n-a putut fi aplicată până acum, deși a fost dată în 2010. Iar acum aplicarea ei a fost amânată până la anul, cam pe vremea asta. Între timp, însă, tot mai mulți americani și-au dat seama că pică de fazani și, ca urmare, au decis să renunțe la Unchiul Sam.

Potrivit Bloomberg, care invocă datele publicate în 9 august de către Registrul Federal, 1131 de americani care sunt în afara SUA au renunțat la cetățenie în trimestrul trecut, iar în prima jumătate a anului numărul acestora s-a ridicat la 1810. În urmă cu un an, doar 189 de americani renunțaseră în trimestrul II la cetățenie, iar în tot anul 2008 numărul lor n-a depășit 235.

Tot din cauza legislației americane privind evaziunea, expaților americani le este tot mai greu să găsească bănci fraiere care să-i accepte de clienți. În plus, nici firmelor străine nu le va mai conveni să-i angajeze fiindcă le-ar costa circa 5000 de dolari/angajat (după cum afirmă Matthew Ledvina, un avocat din Elveția specializat în impozitarea americană) ca să completeze toate tâmpeniile cerute de IRS și le va fi aproape imposibil să-și facă asigurare de viață sau ipotecă.

Las’, că așa le trebuie! I-a învățat de bine Chuck Norris să nu-l mai aleagă pe Obama? I-a! No, dacă nu i-au urmat povața, acum n-au decât să plătească fiindcă, nu-i așa?, domnia și prostia se plătesc!

Florin Silea