După un prim set câștigat cu 6-1 și începutul promițător al celui de-al doilea, a venit ploaia la New Haven, iar la reluarea partidei dintre Simona Halep și Ekaterina Makarova lucrurile n-au mai fost așa simple. E drept că uneori – judecând după evoluția scorului, partida nefiind televizată – și-a complicat și Simona viața, chiar la 6-5 în tie-break având serviciul a ratat mingea de meci, însă până la urmă a reușit să câștige tie-breakul cu 8-6 și meciul, timpul efectiv de joc fiind de 1:22:03.

Dacă la duble greșeli cele două est-europene au fost egale, 4-4, la ași a spulberat-o Simona cu 7-1. Rusoaica a avut procentaj mai bun la primul serviciu: 72% – 62%, însă Halep a avut procentaj superior la punctele făcute cu primul serviciu: 68% – 60%, ea stând mai bine și la al doilea serviciu: 52% – 25%.

La returnarea primului serviciu nu a fost diferență mare: 39% – 31% în favoarea româncei, însă la punctele făcute din returul celui de-al doilea serviciu și-a dovedit superioritatea: 75% – 48%.

În semifinale Halep va juca fie cu Wozniacki (cap de serie 4), fie cu Stephens (cap de serie 6).

Florin Silea