Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează la sediul Muzeului de mineralogie din Baia Mare expoziţia cu tema „Sfânta Maria – între reprezentare iconografică şi tradiţie”.
Expoziţia va fi vernisată marţi, 13 august 2013, la ora 14:00, şi va fi deschisă publicului până pe data de 8 septembrie 2013 şi se realizează în cadrul unui schimb cultural între cele două muzee, care are ca scop prezentarea colecţiilor pentru segmente de public diferite.
Expoziţia prezintă icoane realizate pe lemn şi din metal, atent selecţionate din colecţia Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, alături de obiecte care fac legătura între reprezentarea Sfintei Marii în iconografie şi modul în care este ea percepută în lumea satului.
Nici o altă icoană creştină nu este atât de variat reprezentată ca icoana Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului este nelipsită din zestrea fetelor, iar la botez este ocrotitoarea nou-născutului. În unele zone ale ţării, în ziua Adormirii Maicii Domnului femeile merg la biserică, unde sfinţesc şi împart struguri, prune, flori şi plante de leac.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13 august – 8 septembrie 2013, de marţi până duminică, între orele 9:00 – 17:00.
Alina Anghel,
colaborator – foto, presă,
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”