Cultura tradițională românească, încă vie, este o valoare ce merită păstrată, promovată și crescută.
Culturile tuturor popoarelor au rădăcini comune.
Știind de unde venim și ce moștenire purtăm în sânge și spirit, vom vedea mai limpede drumul spre viitor.
Acestea sunt premisele de la care a pornit Asociația Interculturală de Tradiții, inițiind un festival la Săpânța.
Demersul pornit în urmă cu trei ani a dat roade. În acest an, comunitatea locală, prin Primăria din Săpânța, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism, cu sprijinul mai multor ambasade și foruri internaționale, continuă, denumind festivalul, cu mândrie, după unul dintre eroii locali – Stan Ioan Pătraș, creatorul Cimitirului Vesel.
De Sfânta Maria țăranii din Săpânța și împrejurimi sărbătoresc invitând turiștii în comunitatea lor. Vor fi ateliere ținute de meșteșugari, bucate locale, teatru comunitar, cântece tradiționale, dar și un concert în premieră oferit de un grup de muzicieni străini, inspirați de Maramureș.
În perioada 15 – 17 august 2013, Săpânța invită turiștii de peste tot la Festivalul de Cântece și Dansuri Tradiționale „Stan Ioan Pătraș”.
„Vrem să le arătăm turiștilor cum ne bucurăm în vreme de sărbătoare, de Sfânta Maria, dar și cum trăim, păstrându-ne tradițiile. Dacă ne vizitați, puteți vedea cum țesem și spălăm lâna la vâltori, care ne sunt bucatele, ce forme capătă lemnul în mâinile noastre, cum facem brânza la stână” – spune Irina Pop, directorul Căminului cultural din Săpânța.
Festivalul se ține pe o pajiște din sat, iar muzicienii vor interpreta doar live. Dacă prima zi va fi dedicată muzicii tradiționale maramureșene, vineri, 16 august, vor urca pe scena din Săpânța 7 muzicieni din 7 țări, care vor crea un concert inspirați de Maramureș – Roots Revival Romania.
„Clădind pe experiențele din anii precedenți, mergem mai departe și mai adânc anul acesta, aducând 7 muzicieni tradiționali, din 7 culturi diferite, pentru 7 zile în Maramureș. Ei se întâlnesc pentru prima dată în România. Vor avea șansa de a cunoaște cântecul satului tradițional românesc cât se poate de aproape de ritualurile care l-au inspirat. Este un experiment intercultural pe care îl vom duce de pe pajiștea din Săpânța la Sala Radio din București, pe 19 august” – explică Peter Hurley, președintele Asociației Interculturale de Tradiții (AIT).
Anul acesta, AIT aduce la Săpânța conceptul Roots Revival Romania cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor reprezentate de muzicienii participanți. Un proiect coordonat de Mehdi Aminian, un muzician iranian cunoscut de publicul din România datorită concertelor și colaborărilor pe care le derulează de mai bine de un an în țara noastră.
Cei mai mulți meșteri prezenți la Festival sunt din Săpânța. Femeile din sat țes pânză, cos cămăși, fac cergi și țoluri. Lemnul este cioplit cu migală și pricepere, iar copiii deprind devreme acest meșteșug. La Festival se învață și cum se cos costumele populare, cum se pictează icoane pe sticlă, cum se gătește după datina străbună. Cam tot ce ai învățat sau ai fi vrut să înveți de la bunici.
Atelierul de olărit este găzduit de un meșter din Săcel, unul dintre ultimii artizani din Maramureș care folosește o tehnică de pe vremea dacilor.
Programul Festivalului de Cântece și Dansuri Tradiționale „Stan Ioan Pătraș”
Joi, 15 august 2013 – Aniversarea de 15 ani a Ansamblului „Săpânțana”
16:00 – 20:00 – Ateliere de meșteșuguri, muzică și dans
16:00 – 21:00 – Spectacol de muzică tradițională maramureșeană
21:00 – după miezul nopții – Horă pe pajiște
Muzicieni din toate zonele Maramureșului sunt invitați să participe la concertul aniversar al Ansamblului „Săpânțana”, care împlinește 15 ani de la înființare.
Ansamblul este format din copii și tineri de la 8 la 25 de ani. De la înființare, peste 300 de copii și tineri au făcut parte din ansamblul creat la inițiativa familiei Ion Todiuț Pop pentru păstrarea obiceiurilor și tradițiilor comunei Săpânța. Ansamblul are în program doar jocuri și cântece tradiționale autentice, pe care le cântă și le joacă numai și numai live.
Vineri, 16 august 2013
16:00 – 20:00 – Ateliere de meșteșuguri, muzică și dans
19:00 – 19:45 – Teatrul Nescris din Șanț – prima formă de teatru comunitar din România
20:30 – 22:00 – Concert intercultural Roots Revival Romania – pe scenă
22:00 – după miezul nopții – Improvizații muzicale pe pajiște
Trupa de Teatru Nescris din Șanț, județul Bistrița-Năsăud
Trupa de Teatru Nescris din Șanț este prima formă de teatru comunitar din România. Are o activitate de peste 100 de ani și a fost documentată pentru prima dată în 1935, de către Dimitrie Gusti. Spectacolele trupei surprind realități ale comunei și scot la lumină probleme reale, urgente, pe care comunitatea le are de înfruntat. Ele vorbesc deschis despre moravurile satului, despre corupție și capitalism sălbatic, despre probleme sociale și politice actuale.
Roots Revival Romania
7 muzicieni din 7 țări petrec 7 zile în Maramureș, la un atelier de creație care le permite dialogul cu muzica tradițională din zonă și explorarea unor legături culturale între popoare. La finalul atelierului de creație, muzicienii (din: Turcia, Moldova, Armenia, Iran, Irlanda, România, Liban) vor interpreta pe aceeași scenă muzică inspirată de șederea lor în Maramureș.
Sâmbătă, 17 august 2013
12:00 – 14:00 – Seminar „Promovarea turistică – părerea sătenilor”
Sunt prezentate opinii despre modalități de promovare a turismului rural. Evenimentul este deschis publicului. Sunt invitate să participe Grupurile de Acțiune Locală din România.
Pentru informații despre Festival și despre Roots Revival Romania accesați: www.primaria-sapanta.ro, www.facebook.com/RootsRevivalRomania
Gabriela David,
Managing Director, Gala MGMT & PR