Duminică, 15 septembrie 2013, intră în istorie ca ziua în care Christopher Horner a devenit cel mai vârstnic (41 de ani și 327 de zile) câștigător din istorie al unui mare tur ciclist, americanul realizând astfel obiectivul pe care l-a anunțat de la Turul Utahului (unde a venit pe 2 la general): să câștige Vuelta. Și nu ne-a dezamăgit.
Poate vă amintiți că noi încă de la început v-am avertizat despre intenția lui în articolul „Rutierii o taie-n cărătură în Vuelta”, publicat în 23.08.2013, în care scriam: „Cicliștii considerați de către Alex Hovco, unul dintre comentatorii de ciclism ai postului menționat (n. Eurosport în limba română), cu șanse la victoria în clasamentul general sunt: Alejandro Valverde, Joaquin Rodriguez, Vincenzo Nibali, Sergio Henao, Carlos Betancur şi Igor Anton. După cum se vede, printre ei nu se află Chris Horner, americanul anunțându-și clar obiectivul: câștigarea Vueltei”.
Se pare că nimeni n-a ținut cont de avertismentul nostru, așa că acum suntem singurii din presa mondială (n-ați uitat, „există presă și există Silpres”) care merităm să ciocnim o șampanie într-un elegant pahar de plastic cu învingătorul, el cu „MC Hornerul” lui, noi cu niște chiftele asortate, mmm! Bine, nu ne dăm mai docenți decât suntem; până înainte de prolog, care a fost contratimpul pe echipe, și noi am luat declarația doar ca pe o punere în gardă. Dar imediat după ce-am văzut cum s-a terminat prologul am mizat totul pe roșu, pardon, pe Horner, și s-a dovedit că bine am făcut, bravo nouă și felicitări lui și echipei RadioShack-Leopard-Trek, care a crezut în el și l-a sprijinit în realizarea obiectivului!
Favoriții presei și pariorilor au terminat pe 2, Vincenzo Nibali (la 37 de secunde), respectiv 3, Alejandro Valverde (la 1:36).
Pe lângă Tricoul Roșu, Horner s-a pricopsit și cu cel Alb, pentru locul I în Clasamentul combinat, trofeu despre care zicea că-l cam încurcă fiindcă îl duce cu gândul la tricoul câștigătorilor din clasamentul tinerilor!
Cum a fost ultima etapă, cea de gală, încheiată la Madrid, să menționez și câștigătorul sprintului final din ediția 2013 a Vueltei, Michael Matthews, de la Orica GreenEdge.
În ceea ce-l privește pe Horner, în timpul Vueltei a fost anunțat intempestiv că a fost selecționat în echipa care va reprezenta SUA la CM de Ciclism! Ai naibii americani, cum au recunoscut imediat o tânără speranță!
Florin Silea
sursă foto: captură de ecran