Era culmea ca Hawthorn Hawks să piardă a doua Mare Finală disputată consecutiv, venind la fel ca anul trecut, favorită.
De data aceasta, însă, situația a fost opusă celei de anul trecut, când Marea Finală a campionatului de fotbal australian (numit de australieni fie Aussie rules, fie footy) a fost câștigată de „Lebădoii” (Swans) din Sydney, care au avut cea mai bună apărare. Acum s-a impus echipa cu cel mai bun atac în dauna celei cu cea mai bună apărare, Fremantle Dockers.
De altfel, Șoimii i-au condus pe docheri cap-coadă, câștigând în final cu 77 – 62 în fața unui stadion aproape plin. Aproape, fiindcă din cele 100018 locuri ale celui mai mare stadion australian și al 10-lea în lume, care are cei mai înalți stâlpi de nocturnă la nivel mondial, Melbourne Cricket Ground, supranumit „Spiritual Home of Australian Sport” (Templul Sportului Australian, mai pe românește), au fost ocupate „numai” 100007 locuri (recordul de asistență la un eveniment sportiv al venerabilului stadion, inaugurat în 1854 și modernizat în mai multe rânduri, datează din 1971, când un meci între Collingwood și Carlton – dar disputat în Marea Finală a VFL – Victorian Football League, nu a AFL – a atras 121696 de spectatori. Din rațiuni de siguranță, de mulți ani numărul locurilor este limitat la 100000.)!
Unul dintre acestea a fost al d-nei Stephanie Gray, mama fraților Hill. Cel mare, Stephen (23 de ani), joacă la Dockers, iar mezinul Bradley (20 de ani) este „șoimul patriei” la Hawthorn. Nu se știe cu cine a ținut mama celor doi, dar Bradley o suspecta că ține cu Freo deoarece este din Perth. Două lucruri sunt însă sigure: Gray și-a cumpărat biletul cu 5 săptămâni înainte de Marea Finală fiind sigură că măcar unul dintre cei doi copii va juca în meciul decisiv pentru câștigarea campionatului. Cel de-al doilea este că după meci Bradley va sta la fratele său câteva săptămâni.
Titlul este al doilea obținut de Hawks sub conducerea celui care o antrenează de la sfârșitul sezonului 2004, Alastair Clarkson (este al 11-lea titlu al acestei echipe înființate în 1902), precedentul fiind obținut în 2008, în finală cu Geelong Cats (115 – 89), echipă pe care n-au mai învins-o de-atunci, dar pe care anul acesta au eliminat-o în semifinale după un final de infarct, în care șoimii le-au smuls mârtanilor victoria din gheare, reușind să întoarcă scorul și să câștige cu 102 – 97 după o lungă cursă de urmărire, deși la un moment dat erau conduși cu 40 de puncte.
În celălalt meci premergător finalei (Preliminary Final, cum i se spune în Australian Football League) docherii n-au avut nici o problemă în a jumuli lebădoii de victorie, câștigând întâlnirea cu 99 – 74.
Titlul de cel mai bun jucător al meciului și Medalia Norm Smith i-a revenit unui șoim, însă nu un atacant, cum ne-am fi putut aștepta de la o echipă ofensivă, ci un fundaș, Brian Lake, care a avut sarcina să-l marcheze pe căpitanul docherilor, Matthew Pavlich. De data aceasta Luke Hodge (cel mai bun jucător la Marea Finală din 2008, care joacă din 2002 la Hawks, fiind singurul club din AFL la care a jucat) a trebuit să se „consoleze” cu funcția de căpitan al șoimilor și să ridice trofeul alături de antrenor (în foto).
Florin Silea
surse foto: capturi de ecran
