willie-nelson-5-dan-2014Toată lumea îl știe pe pitorescul cântăreț de country Willie Nelson, atât pentru prestațiile scenice, cât și pentru viața agitată din afara scenei. Sigur însă sunt mult mai puțini cei care știu că texanul este și practicant de arte marțiale. Mărturisesc, nici eu nu știam până în această dimineață, când am aflat cu suprindere că luni noaptea a primit cel de-al 5 Dan la centura neagră în Gong Kwon Yu Sul (potrivit lui Paul J. Weber, de la AP, după Wikipedia, Gongkwon Yusul), din mâinile celui care-i este maestru de 20 de ani, Sam Um (ca să vedeți cine-i „șmecherul”, accesați aici).

Potrivit agenției de presă AP, printre cei care au asistat la ceremonia din Austin a fost și celebrul ciclist Lance Armstrong, om de-al locului.

La fel de surprins ca mine de această veste a fost chiar „împricinatul”, el declarând: „Honestly, I was surprised to be getting this degree. I don’t know what else is out there. I never thought about anything beyond second-degree black belt.”

willie-nelson_sam-umMiercuri, 30 aprilie, după unii, după el, în 29 aprilie, este ziua lui de naștere. La mulți ani, sensei! Deci, tocmai a împlinit 81 de anișori. Însă el zice că se simte excelent: „I’m pretty healthy at 81. I think a lot of it has to do with the exercise that you do. I think martial arts is one of the best exercises you can do. Mentally, spiritually, physically, everything. I’m sure that’s helped.” Explicabil, dacă ținem cont că mai practică și alergarea și-i place să se dea cu țoacla (bicicleta, pentru cei mai tineri).

Marele maestru Um (dreapta, foto), care s-a îngrijorat când i-a apărut Nelson prima dată în dojo, gândidu-se că va avea probleme cu inima din cauza vârstei, a spus acum: „He has more stamina than I do.”

Oss!

Florin Silea

sursă foto: AP Photo/statesman.com, Ralph Barrera