Văd că decizia Simonei Halep de a nu se prezenta la meciul decisiv cu Canada pentru a intra în elita mondială a echipelor de tenis feminine a generat critici la adresa ei. Fiind cel mai acerb critic în viață al Simonei (ei, da, nu sunt doar cel mai dur critic al formației Celelalte Cuvinte și al chitaristului Călin Pop), îmi permit ca de data aceasta să-i iau apărarea.
Sigur, țara se mândrește cu ea, dar, ce să vezi, țara nu-ți dă papa! Până una, alta, țara o apreciază atât de tare încât televiziunea statului n-a fost în stare să achiziționeze drepturile TV măcar pentru un turneu WTA, mai ales că acum sunt încă vreo 3 – 4 româncuțe în circuitul WTA.
Cei care au prins anii ’80 probabil că-și aminesc că americanii aveau câțiva jucători de vârf, cu care ar fi câștigat lejer Cupa Davis, dar, ce să vezi, aproape toți refuzau să participe din motive de program individual. Și atunci nu erau atâtea turnee ca acum. Da, așa-i în capitalism, trebuie ca tu să ai grijă de prezentul și de viitorul tău, mai ales că de la unele turnee te alegi și cu mașină adevărată, nu cu ARO rechiziționat de la armată, cum au pățit cei de la Steaua când au câștigat Cupa Campionilor și, culmea ironiei, erau sponsorizați de Ford! Nu că nu le-ar fi dat americanii, dar te pui cu Pingelică!?
Între timp, se pare că nici Monica Niculescu nu va servi pentru România, fiindcă are probleme la un cionuț. Dar participă la turneul de la Katowice fiindcă are obligație contractuală. Să vedem cum se prezintă în primul meci.
Acum, că unul sau altul critică, na, gura lumii-i slobodă. Am fost, însă, dezamăgit de Gabi Szabo, care, potrivit Dolce sport, a spus: „Fiecare decide pentru viitorul lui. Pot vorbi din perspectiva mea. Eu am alergat doar pentru România. Și dacă vă uitați la toți sportivii României, nici unul nu a refuzat să vină la lotul național. A veni la lotul național e o mândrie pentru toți sportivii acestei țări. Toți cei care practică azi sport de performanță, toți tind să ajungă la loturile naționale și să participe pentru România la europene, mondiale sau jocuri olimpice”.
1. Eu nu-mi aduc aminte ca Golden League să fi fost o competiție pe echipe, ci una individuală, în care lingoul de aur îi revenea sportivului, nu ajungea la Isărescu, la rezerva națională! Așa că acolo țara era implicată doar așa, metaforic, ca să ne dăm patrioți.
2. Tenisul, la fel ca golful și ciclismul, sunt sporturi mai aparte, în sensul că nu dă nimeni doi bani pe un titlu olimpic. Ziceți-mi rapid altă campioană olimpică și alt campion olimpic în afară de Steffi Graf și Andy Murray! Graf a rămas în memorie fiindcă e singura care a realizat „Golden Slam” (adică a câștigat și cele 4 turnee de Grand Slam, și titlul olimpic), iar Andy pentru că a fost britul care a câștigat titlul după 104 ani! La golf e mai simplu fiindcă nu e sport olimpic. Iar în ciclism un titlu olimpic nu valorează nici măcar cât unul mondial, care e cotat sub cea mai amărâtă competiție profesionistă. Singurul campion olimpic devenit celebru este Tyler Hamilton, pe chestie de dopaj, altfel nici Dracu’ nu-și mai amintea că a câștigat contratimpul în 2004. Acestea sunt sporturi profesioniste în care sportivii trăiesc din munca de zi cu zi în turnee, respectiv curse, că dacă ar trăi din campionate continentale, mondiale și jocuri olimpice le-ar chiorăi continuu mațele din cauza foamei. Fiindcă dragostea de țară nu-ți astâmpără nici foamea, nu-ți plătește nici facturile…
Acum, în ce-o privește pe Halep, 10 pentru cum a luptat în meciul cu Serena la Miami, 7 pentru cum a jucat și 4 pentru psihic. Până când nu va intra pe teren cu intenția clară de-a o călca pe ochi (ca să amintesc o expresie a lui Emerich Jenei) pe Serena, n-o va bate decât dacă se bate singură Serena, cum a fost la Singapore, în grupe. Dacă și acum consideră că nu poate ajunge numărul 1 cât timp joacă Serena… Asta nu-i mentalitate de campion. Ehei, nu degeaba mergeau americanii în anii ‘80 cu psihologul după ei…
Florin Silea
