Deși luna trecută Johan Cruyff (pe numele din acte: Hendrik Johannes Cruijff) anunța că are 2-0 după prima jumătate a meciului cu cancerul la plămâni și că analizele sunt foarte bune, în 24 martie cancerul care-i fusese descoperit în urmă cu 5 luni a învins, astfel că Olanda „e mai săracă cu o legendă, dar mai bogată cu un mit”, după cum a spus regele Willem-Alexander. De fapt, nu doar Olanda, ci lumea, Cruyff fiind considerat unul dintre cei mai mari jucători de fotbal ai tuturor timpurilor și, probabil, singurul jucător care, deși a pierdut o finală mondială, a fost declarat cel mai bun jucător al turneului și a primit Balonul de Aur. Și nu oricum, învinsul fiind un alt fotbalist legendar, Franz Beckenbauer, căpitanul campioanei mondiale, care a și remarcat la vreme respectivă această anomalie.
Cei care au prins epoca respectivă sigur își amintesc că erau două nume care se băteau pentru titlul de cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor: Pele – supranumit regele fotbalului – și Johan Cruyff. Personal îl preferam pe al doilea, motiv pentru care mi-am și scris pe spatele unui tricou, pe care aveam cusut ecusonul Stelei, Cruff și numărul 9, cum era moda printre copiii de atunci, că de unde tricouri originale și bani pentru ele! Cât de mare e și de ce e mai mare decât Pele mi-am dat seama, însă, în al doilea meci pe care l-a jucat Steaua împotriva Barcelonei, în 1977. Barcelona învinsese în tur cu 5-1 (un gol fiind marcat de Cruyff), iar la București era în avantaj (și la București a înscris). Ei bine, Cruyff a recuperat o minge pe linia de fund a Barcelonei și-n faza următoare era la finalizare în careul Stelei! Așa ceva nu văzusem până atunci, nici de-atunci și sigur nu se va mai întâmpla! De ce? Pentru că unul singur a fost Cruyff! De altfel, și marele jucător Ion Dumitru (căpitanul Stelei în acel meci, în foto cu Johan Cruyff pe Ghencea) îl considera (în cunoștință de cauză, fiind adversar direct atât al lui Cruyff, cât și al lui Pele) cel mai bun pe olandez, remarcând într-un interviu faptul că după Cruyff fugi un meci întreg și nu poți să-l prinzi! Oarecum paradoxal, ținând cont că olandezul a fumat până în 1991, când a avut operație la inimă. De altfel, la moartea lui Cruyff, Jurnalul național a inserat niște amintiri ale lui Dumitru: „Liţă răspunde în detaliu atunci cînd e întrebat care a fost cel mai mare fotbalist împotriva căruia a evoluat. «Nu e nici Pele, nici Uwe Seeler, nici Bobby Charlton. E Johan Cruyff! E absolut incredibil ce am văzut la acest jucător. În 1970, la amicalul Olanda – România 2-0, în prima repriză nu numai că nu i-am luat niciodată mingea, dar nu am reuşit să-l ating.
Din 30 de dueluri, de 30 de ori m-a depăşit fără să-mi dau seama cum! Era strălucitor, m-a năucit în acel meci, la pauză îmi venea să mă las de fotbal. După cîţiva ani, cînd eram la Steaua, picasem cu Barcelona. Prima manşă la ei. Intră nea Imi Ienei în vestiar şi zice: «Dumitru îl marchează pe Cruyff!».
Ştiam 3 procedee diferite de alunecări, le-am încercat pe toate, iarăşi n-am văzut mingea, dar o fază m-a marcat. Cruyff era la minge, în tuşă, fix la mijlocul terenului. Fundaşul dreapta, Anghelini, a venit în alunecare, Troi, care juca extremă dreapta, a venit şi el în alunecare. Nu doar că n-au luat mingea, dar cînd s-au ridicat de la pămînt, Cruyff era deja lîngă careu, centra. Absolut fabulos fotbalist!”
Și a mai fost ceva ce m-a impersionat la acel meci. La sfârșit, în loc ca lumea să huiduie – Cum, bă, ne bat urâții ăștia la noi acasă, mama lor?! – a aplaudat, iar copiii au dat năvală pe Cruyff, la autografe.
Dincolo de multele distincții și trofee cucerite în carieră, Cruyff s-a remarcat și-n alte moduri. De pildă, când Barcelona a învins pe Real în deplasare cu 5-0 (ulterior a învins pe Real cu 5-0 și ca antrenor al Barcelonei), victoria a fost considerată de către catalani și ca o umilire a generalului Franco, dictatorul care conducea atunci Spania. De altfel, cu acesta Cruyff a avut și un „meci” oarecum direct, când și-a numit fiul Jordi, după numele sfântului care patronează Catalonia, gest interpretat ca unul de sfidare a lui Franco, care interzisese toate simbolurile catalane. Ca urmare, a trebuit să meargă în Olanda ca să poată trece în acte prenumele copilului.
În mod clar, una dintre amărăciunile de pe terenul de fotbal a constituit-o meciul de tristă amintire pentru amatorii de fotbal, Ajax – Bayern, din 1978, când s-a produs prima retragere a lui Cruyff, încheiat cu 0-8! Atunci nu doar olandezii, ci și suporteri din toată lumea i-au criticat pe nemți că au transformat un meci care trebuia să fie unul de gală, într-o vendetă. Nemții au spus că au jucat așa fiindcă oficialii olandezi și jucătorii adverși i-au tratat cu dispreț, iar din public au fost scuipați și huiduiți la intrarea pe teren.
După retragerea definitivă din activitatea competițională a fost implicat și mai mult social, făcând nu doar o academie de fotbal, ci și mai multe centre, inclusiv în Israel, care să-i ajute pe copii să îmbine fotbalul și școala.
Spre deosebire de alte vedete, el a avut și o viață de familie fericită alături de soția (și managerul său) Danny Coster, cu care s-a căsătorit în 1968, și de cei 3 copii: Chantal, Susila și Jordi. Gurile rele spun că din cauza soției nu s-ar fi calificat Olanda la CM din 1970 fiindcă a fost cu Johan la Milano ca să cumpere pantofi pentru magazinul ei și Cruyff a ajuns mai târziu la cantonamentul dinaintea meciului decisiv cu Bulgaria. De asemenea, tot pe seama ei se pun unele refuzuri de funcții de antrenor pe care le-a primit olandezul după operația de inimă, ea considerând că nu-i fac bine sănătății.
Mai puțin cunoscut este faptul că Cruyff este al treilea fotbalist (după Josef Bican și Ferenc Puskás) care are un asteroid numit după el: 14282 Cruijff (2097 P-L), în 23.09.2010, și că în 1969 a avut un single, Oei Oei Oei (Dat Was Me Weer Een Loei), care a ajuns pe locul 21 în topul din Olanda, în 1974 a fost lansat în Spania, unde s-a bucurat de ceva popularitate, iar anul trecut a fost reeditat în Olanda.
Exact peste o lună, Cruyff ar fi împlinit 69 de ani.
Florin Silea
sursă foto: 1. napocanews.ro
2. gsp.ro