Când am citit prima dată senzaționala știre, publicată în The Lead, am văzut că era datată 1 aprilie. Am verificat ca să văd dacă persoanele și instituțiile evocate există. Da, există. Am zis, însă, că mai aștept un pic, să nu fie, totuși, un apriluș. Ei, bine, nu este fiindcă între timp descoperirea științifică a fost publicată și în siteul Voelcker Lab. Laboratorul este în cadrul University of South Australia și este condus de către profesorul Nico Voelcker, un chimist care și-a făcut studiile universitare și și-a luat doctoratul în Germania, iar în cadrul laboratorului se ocupă de nanomateriale și interacțiunea acestora cu celulele umane și țesuturile.

Ce au făcut el și cercetători de-acolo? Au folosit microparticule poroase biodegradabile din silicon, care erau umplute cu camphothecin (în siteul respectiv așa era scris; în Internet, inclusiv în articolul din The Lead, l-am găsit doar în forma camptothecin), un citostatic folosit în chimioterapia anticancer, pe care le-au acoperit cu polimer plasmatic folosind un difuzor ca reactor de plasmă. În varianta clasică, problema era că învelișul se aplica doar pe parte vizibilă și s-au gândit să folosească vibrații pentru a acoperi integral „buretele”. Așa că au ales piesa Thunderstruck, dar nu pentru că este hit, ci datorită ritmului și titlului, care îmbină trăsnetul și plasma. Vibrațiile au provocat „dansul” haotic al particulelor, care au învelit astfel întreaga suprafață. Măsurările de laborator au demonstrat că prin încetinerea difuzării medicamentului se obține creșterea timpului în care celule mor.

Voelcker a spus că au ales un citostatic fiindcă astfel se puteau vedea repede efectele, dar nu exclude posibilitatea de a testa metoda și în cazul altor medicamente, cum ar fi antibioticele și antiinflamatoarele.

Florin Silea

sursă foto: theleadsouthaustralia.com.au